Scrierea unei cărţi ştiu că nu este o îndeletnicire uşoară şi nici la îndemâna oricui. Nefiind scriitor, hotărârea de a o scrie a venit foarte greu. De fapt nu este o carte în sensul deplin al cuvântului, ci o sumă a unora dintre articolele pe care le-am publicat în presa de după Anul de Graţie 1989, republicate împreuna sub forma unei cărţi electronice. Li se adaugă acestor articole alte gânduri, fără a interveni în textele iniţiale cu scopul de a le schimba înţelesul. Intervenţiile făcute în conţinutul lor sau completările le accentuează doar semnificaţiile şi toate apar scrise cu caractere italice.
Întâmplările numite de unii Lovitura de Stat din Decembrie 1989, de alţii Revoluţia Română Anticomunistă sau Evenimentele din … etc., au făcut posibilă apariţia acestei cărţi. Scrierea ei electronică nu era posibilă fără ajutorul nepreţuit şi de neînlocuit al fiului meu, Flaviu, în calitate de webmaster, precum şi al soţiei şi fiicei mele – Alina şi Eliana, care au făcut corectura.
Prezenţa mea în Timişoara acelor zile dramatice mi-a încercat memoria cu neuitarea unui miracol care se petrecea aievea. Am participat la el cu toata fiinţa mea, ca într-un vis devenit realitate. Au fost zilele care mi-au marcat definitiv existenţa ulterioară; redescoperindu-mă pe mine însumi am acţionat, voi acţiona şi voi trăi până la sfârşit cu riscul de a plăti orice preţ pentru adevăr. Am învăţat că adevărul nu există dacă nu este spus cu orice risc. Uneori frica m-a copleşit, dar curajul de a spune adevărul m-a făcut şi mă va face fericit .
Dacă aş fi putut inventa o metodă prin care adevărul să poată fi spus fără a supăra pe nimeni o foloseam. În lipsa ei gestul de a le cere scuze celor pe care i-am supărat şi-i supăr, spunând adevărul, ar putea fi privit ca neavenit. Totuşi o fac, fiindcă ei sunt victimele minciunii. Supăraţii au avut însă, au (şi vor avea?)* mereu grijă să-mi răspundă declanşând campanii de presa denigratoare împotriva mea, într-o anumită parte a presei scrise şi audiovizuale timişorene.
Când am fost apărat in ziarul „Timişoara” de condeiele incisive ale prietenilor mei din decembrie 1989, regretaţii George Şerban si Iosif Costinaş - prematur şi ciudat dispăruţi dintre noi, furia supăraţilor s-a îndreptat şi împotriva lor, umplându-se de ridicol.
Securiştii nu au fost şi nu sunt peste tot şi oriunde în jurul meu, dar numărul acestora împreună cu colaboratorii şi informatorii lor mi se pare că este inspăimântător de mare şi că m-am lovit şi mă lovesc mereu de ei – ceea ce vreau să sugerez, metaforic, uneori, în conţinutul cărţii.
În decembrie 1989 am fost trimis de propria naivitate acolo de unde s-ar fi putut să nu mă mai întorc acasă şi m-am trezit şi am rămas până azi singur printre securişti.
Mihail Decean
* Aceasta presupunere avea să mi se confirme, spre neplăcerea mea, dar şi satisfacţia altora. Deşi credeam că o altă parte a presei timişorene îmi agreează părerile făcute publice, în chiar această parte a presei scrise am fost din nou atacat, fără nici un scrupul, semnatar al unuia dintre aceste articole de presă fiind şi un ziarist care mă laudă şi mă citează anterior, într-o carte a sa despre ziariştii bătuţi şi dispăruţi, figura centrală a cărţii sale fiind regretatul, Iosif Costinaş, dispărut misterios dintre cei vii!
Las cititorului ’’plăcerea’’ de a descifra pe cât este posibil, din ceea ce îi oferă exemplul concret pe care-l voi reda şi pe care l-am trăit recent, ramificaţiile criminalităţii organizate şi corupţiei instituţionalizate, care se lăfăie prin ’’măruntaiele’’ Justiţiei României, nădăjduind că nu o vor devora complet
Aşadar, mai jos veţi putea citi dece şi cum am fost nevoit să mă apăr fără să fiu vinovat, nevinovăţia fiindu-mi recunoscută de către o instituţie a Statului Român, anume Consiliul Superior al Magistraturii (C S M), prin Comisia de Disciplină pentru Judecători (C D J).
Voi reproduce** mai întâi părţi, care cred că interesează aici, din conţinutul deciziei penale judecătoreşti , a cărei motivare am redactat-o personal şi care a atras mânia furioasă îngemănată a procurorilor şi ziariştilor împotriva mea (inclusiv, dar în întregime, textul curioasei motivări lapidare, deci neprofesioniste, a opiniei separate a celui de-al treilea judecător din completul de judecată, din care reiese şi anomalia că o persoana inculpată poate fi găsita vinovata de către un judecător, înainte ca acesta să judece fondul incuplării);
apoi voi reda întregul conţinut al apărării, făcute împotriva reclamaţiei pe care au fabricat-o şi trimis-o procurorii de la Departamentul Naţional Anticorupţie (D N A) la C S M, ca să fiu sancţionat disciplinar, iar în cele din urmă voi reproduce comunicarea şi motivarea deciziei de respingere (’’clasării lucrării’’) de către CDJ a reclamaţiei DNA (numai partea care mă priveşte).
Consider a fi necesare încă două scurte explicaţii:
prima se referă la bizara îmrejurare în care cercetările disciplinare preliminare împotriva mea, ca urmare a reclamaţiei D N A, au inceput la insistenţele mele violente verbal, transmise la CSM prin intermediul preşedintei Curţii de Apel Timişoara, doamna judecătoare Lidia Barac. De la această doamnă colegă am aflat, de fapt, despre existenţa acelei reclamaţii a DNA împotriva mea, trimise la CSM, - CDJ; tot domnia sa spunându-mi că deşi există această reclamaţie, ei nu i se va da curs, şi pentru că aşa a cerut dânsa CDJ, şi pentru că am norocul de a nu fi cercetat. Ori, asta m-a înfuriat şi am cerut insistent să fiu cercetat, adică să i se dea curs acelei reclamaţii, conform procedurii legale în vigoare, luând-i din mână ’’binefăcătoarei mele’’, în acest mod, povara Sabiei lui Damocles de deasupra capului meu; am rămas cu foarte amara convingere că doamna preşedintă, L. B., care se purta şi se mai poartă prietenos cu mine, este întrucâtva amestecată în încercarea adversarilor mei de a fi intimidat, şi mai ales tracasat psihic, şi prin această reclamaţie a procurorilor pentru abateri disciplinare inventate; cu atât mai mult cu cât ea însăşi intenţiona să-mi facă o altă reclamaţie la CSM pentru ’’abaterea disciplinară’’ constând în modul cum am redactat motivarea hotărârii judecătoreşti cu pricina, în care este indirect vizată şi persoana sa, dar a renunţat (dându-şi seama, probabil, că se poate face de râs); apoi şi pentru că, de o vreme încoace şi până în prezent (ianuarie 2008) domnia sa doamna preşedintă a continuat presiunile împotriva mea, cu blândeţea şi prietenia colegiale caracteristice unei şiretenii ieftine, pentru a mă determina să mă pensionez anticipat, fiind ajutată aproape necontenit de colegii-lichele care o înconjoară cu linguşeli;
a doua scurtă explicaţie ţine de un comportament greu de acceptat, ba chiar inimaginabil al judecătorului de la Inspecţia Judiciară a C S M, dl Ion Mihalcea, desemnat să facă cercetări preliminare disciplinare privind reclamaţia DNA în discuţie. Acesta a venit în acest scop la sediul Curţii de Apel Timişoara, la mijlocul lunii decembrie 2006, pentru a-mi aduce la cunoştinţă că o asemenea reclamaţie există şi care este conţinutul ei şi al anexelor care o însoţesc. Invitându-mă în biroul ’’binefacătoarei mele’’ (preşedinta Lidia Barac), mi le-a arătat fără a le lăsa din mână şi-i tremura vocea în timp ce aşeza la masă un scaun lângă scaunul său, cerându-mi să le citim împreună. I-am spus că nu sunt de acord, fiind obişnuit să studiez singur dosare, şi i-am cerut să-mi permită să copiez toate acele hârtii scrise, puse vraişte între coperţile acelui dosar, nelegate şi nenumerotate, pentru a fi în cunoştinţă deplină de cauză când imi voi formula apărarea în scris. Am rămas uimit, dar imi venea şi să râd, când domnul inspector judiciar, judecător, Ion Mihalcea, mi-a raspuns, privindu-mă fix şi speriat, că nu se poate să copiez actele dosarului, explicându-mi, cu vocea-i şi mai tremurândă, întortochelile hilare ale unor recomandari de la CDJ, pe care le executa cu sfinţenie! I-am povestit în câteva cuvinte ce cred eu despre dreptul la apărare în comparaţie cu ce spune dânsul că l-a învăţat CDJ şi am părăsit acel birou, nu prea calm. După o săptămână, înţelegând, probabil, cum stau lucrurile cu dreptul la aparare, acelaşi domn inspector revenea cu dosarul meu ’’disciplinar’’ la Timişoara, pentru a-mi permite să copiez toate filele lui.
** Faceţi click pe cuvintele subliniate pentru a putea citi textele reproduse