Autorul analizează lucruri grave, cu umor, ironie şi tristeţe în acelaşi timp; gândeşte profund la concepte precum democraţie, libertate, justiţie şi se implică în funcţionarea lor. Multă vreme, în peisajul din România, Mihail Decean a fost mai degrabă un alergător singuratic, punând public, din interiorul sistemului, diagnostice dure şi ferme privind tarele justiţiei noastre încă de la începutul anilor ’90 şi continuând, cu mult curaj şi admirabilă responsabilitate, să o facă până în prezent, inclusiv în perioada anilor 2002-2003, când mulţi judecători erau terorizaţi de ideea de a se exprima cu privire la abuzurile uriaşe care se petreceau, deşi ei înşişi erau victime. M-am regăsit, cu modestie, în ’’naivitatea’’ judecătorului Mihail Decean, în convingerea lui că ’’reforma presupune cu necesitate schimbarea unei stări de lucruri învechite cu o alta nouă, mai bună, în folosul întregii societăţi’’. I-aş adresa oricând domnului judecător Decean rugămintea de a realiza un îndrumar de ’’etică judecătorească’’ pe care l-aş da magistraţilor să-l citească, sperând că îl vor înţelege şi, poate îl vor aplica.

 

 

SFÂRŞIT