În săptămâna de lucru 3-7 februarie a acestui an, la semnalul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a început şi continuat o grevă sau un protest al judecătorilor, un protest sau o grevă a magistraţilor, nu se ştie prea bine ce anume, după declaraţiile oficiale şi neoficiale.

Dacă anumiţi salariaţi bugetari, cum sunt şi judecătorii, indiferent din care dintre instituţiile bugetare se prezintă la locul de muncă, dar nu muncesc, sau muncesc într-o proporţie mult redusă faţă de cea normală, cum au procedat şi unii magistraţi din capitală, cu motivarea că au condiţii proaste de lucru şi salarii mizerabile, aceasta se numeşte grevă şi nu protest; protestele se fac în afara programului de lucru.

Greva le este interzisă judecătorilor. Nici nu este nevoie de o lege care să le interzică acestora să facă greve (la noi există o astfel de interdicţie legală), deoarece această interdicţie îi este impusă magistratului de bunul simţ moral elementar, după părerea mea. Nimeni nu-l poate obliga pe jurist să devină judecător. El, juristul, cere acest lucru. Şi dacă nu-i convine în ce condiţii lucrează şi pentru ce salariu anume, atunci nimic şi nimeni nu-l poate opri să demisioneze. Dar să facă grevă, adică să nu judece procesele ce-i sunt repartizate, o zi, două, trei zile …, că îs proaste condiţiile de lucru şi mizerabil salariul, şi astfel zeci, şi sute, şi mii, şi … de cetăţeni: reclamanţi, pârâţi, părţi vătămate, inculpaţi, martori, experţi, avocaţi (plătiţi de părţi) să se deplaseze degeaba la sediile instanţelor judecătoreşti, din toată ţara şi să facă, fără nici un folos, cale întoarsă, asta nu i se poate tolera unui magistrat conştient de implicaţiile sociale ale activităţii magistraturii.

Pentru a fi bine înţeles, voi face precizarea că sunt total devotat reformei justiţiei, care cuprinde obligatoriu îmbunătăţirea condiţiilor de lucru ale magistraţilor şi mărirea foarte substanţială a salariilor acestora. Mi se pare, însă, suspectă această grevă a magistraţilor bucureşteni; timp de aproape 50 de ani au avut mai bune condiţii de lucru şi salarii magistraţii acestei ţări? Evident că nu! Atunci ce i-a apucat pe colegii din Bucureşti să facă grevă, acum când, ca urmare a alegerilor din 3 şi 17 noiembrie 1996, ţara aceasta are şansa istorică de a intra în normalitate, după o jumătate de secol de întuneric totalitar? Puteau actualii guvernanţi să facă reforma justiţiei în timp de două luni, a unei justiţii care timp de atâtea decenii a fost batjocorită de comunişti şi kriptocomunişti, aceştia din urmă fiind iubitorii de perestroikă şi glasnosti care ne-au condus ţara în perioada 22 decembrie 1989 – noiembrie 1996? Să fie vorba de reflexele dobândite sub totalitarism, de a răspunde unui imbold şi interese oculte, din cauza unei mentalităţi deformate? O astfel de problemă poate fi rezolvată şi vor fi ştiind cei cărora le revine rezolvarea ei cum s-o facă. Nu?

Oricum, un sincer BRAVO, ca la spectacolele de mare succes, domnului Valeriu Stoica, ministru al Justiţiei, pentru modul profesionist şi diplomatic în care a ştiut să facă să înceteze greva judecătorilor; şi nu pentru că nu a avut lideri, ci pentru că totul părea a fi sub control. Că, Doamne fereşte, dacă greva s-ar fi extins în toată ţara, cum se preconiza, după părerea mea, în ce priveşte imaginea ţării, efectul ar fi fost, fără îndoială, similar mineriadei din 13-15 iunie 1990.

I s-a asociat acestei greve şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) sau, mai bine zis, a susţinut-o, după cum afirma d-na magistrat Viorica Costiniu; domnia sa se află la conducerea acestei asociaţii de la înfiinţarea ei (februarie 1993) şi a făcut declaraţii publice în numele judecătorilor grevişti, în sensul că aceştia nu văd, încă‚ ''substratul legal al comisiilor anticorupţie'', ''sunt ele substitute sau organisme paralele cu justiţia?''.

Stimată doamnă Costiniu, dacă îmi permiteţi, însuşi preşedintele ţării, domnul Emil Constantinescu, a explicat la televiziune, în direct şi la o oră de vârf, care este rolul comisiilor anticorupţie. Foarte clar. Ele nu sunt ''substitute'' ale organelor justiţiei şi nici nu li se substituie acestora ''paralel'', ci doar sesizează aceste organe cu faptele de corupţie pe care le descoperă prin alte mijloace decât cele specifice cercetării şi urmăririi penale, proprii doar poliţiei şi parchetelor; tot aşa cum orice cetăţean nepoliţist sau neprocuror, cu bun simţ civic, poate sesiza organele judiciare cu fapte de corupţie. Vi se pare că se face prea mult împotriva corupţiei?

Aş sugera însă, cum am mai făcut-o într-o scrisoare deschisă, adresată fostului ministru al Justiţiei (neconfirmat de Parlament), Gavril Iosif Chiuzbaian, publicată în nr. 112 din 7 iunie 1994 al ziarului ''Timişoara'', distinsei doamne magistrat, Costiniu Viorica, să explice public substratul înfiinţării AMR, aplicând cu sfinţenie principiul totalitar al centralismului democratic, asociaţie care nu a ieşit în evidenţă, până acum, decât cu susţinerea grevei despre care este vorba.

Ce-o fi aia ''demisie în bloc a judecătorilor'', doamnă AMR? Aţi mai auzit de aşa greve şi de aşa demisii, întâmplate la noi sau aiurea, că doar v-aţi trimis mesagerii de atâtea ori în străinătate! Ori treaba asta ţine de năstruşnica ''democraţie originală'' a perestroikăi româneşti?