’’CLIPA CEA MARE A SOSIT !’’

 

 

’’ÎL VREM PE BĂLAN, CĂ E BĂNĂŢEAN’’

 

Radu Bălan a venit cu, am avut impresia, un fel de gardă de corp: redactorul şef al ziarului ''Drapelul roşu'', Teodor Bulza; un alt redactor de la acelaşi ziar, George Boieru; Petre Petrişor ; Morar Petrişor; Claudiu Iordache; Ion Savu. I-am reţinut doar pe cei care au fost sau au devenit persoane publice. S-a cam făcut înghesuială în jurul prim-secretarului, deoarece se înregistra întîlnirea pe bandă video. După o scurtă prezentare a ceea ce a realizat şi a aspiraţiilor F.D.R., i s-au pus întrebări omului numărul 1 al judeţului Timiş. Cea mai importantă mi s-a părut a fi aceea în legătură cu cine a dat ordin să se tragă în demonstranţi, în 17 decembrie. Radu Bălan a răspuns fără să ezite: ''Ceauşescu a dat ordin''. O voce de bărbat tînăr a intervenit energic : ''Ştim că Ceauşescu, de la Bucureşti, dar în Timişoara cine a ordonat să se tragă?''. După cîteva clipe de ezitare Bălan a spus : ''Generalul Stănculescu''.

Radu Bălan a fost întrebat dacă doreşte să le vorbească manifestanţilor. A zis că doreşte. Împreună cu domnii Fortuna, Savu , Bulza, Boieru, a ieşit în balcon. Domnul Fortuna a luat microfonul şi s-a adresat mulţimii cam în felul următor : ''Cetăţeni ai Timişoarei, clipa cea mare a sosit! În mîna stîngă am Proclamaţia Frontului Democratic Român, în mîna dreaptă am microfonul, în dreapta mea, pe tovarăşul Bălan ! …''. După ce s-au terminat uralele demonstranţilor, i-a dat cuvîntul lui Radu Bălan. Acesta a vorbit circa 5 minute. O cuvîntare pe care o avea scrisă. Apoi, domnul Savu a luat microfonul şi a antrenat mulţimea: ''Îl vrem pa Bălan, că e bănăţean !''. Mulţimea a scandat 2-3 minute această lozincă. (De fapt, Radu Bălan nu este bănăţean de origine).

O dată cu venirea lui Radu Bălan, aşa cum am mai spus, l-am văzut şi pe domnul Claudiu Iordache (pînă atunci eu nu-l mai văzusem acolo). După plecarea prim-secretarului, domnul Iordache a rămas cu noi, în calitate de şef, de vicepreşedinte al F.D.R. Domnul Fortuna a plecat cu Radu Bălan şi nu s-a mai întors atîta timp cît am mai stat eu la Operă.

Îmi amintesc că domnul Claudiu Iordache a fost foarte calm şi a încercat să tempereze anumite atitudini, anumite manifestări mai necontrolate. A împărţit nişte cartonaşe galbene, un fel de legitimaţii.

 

’’TERMINĂ CU ASTA, TE ÎMPUŞCĂ’’

 

Ne-au … invadat reporteri de la diferite agenţii de presă străine, reporteri TV, pînă şi din Japonia. Primii care au ajuns în foaier au fost cei de la TV Novi Sad.

A venit în sfîrşit momentul să recit ''Doina'' lui Eminescu … Dar, mai întîi am anunţat, la microfon, că sunt prezenţi teleaştii de la Novi Sad. Am antrenat demonstranţii să scandeze lozinci pentru prietenia româno-iugoslavă. Apoi, pentru prietenia româno-polonă, româno-bulgară, ba chiar şi … româno-sovietică. I-am invitat pe manifestanţi să recite, împreună cu mine, ''Doina''. Au repetat vers după vers. Dar, în acest timp, cineva din spatele meu (de fapt, nu numai o singură persoană) îmi spunea: ''Termină cu asta ! Te împuşcă ! Termină !''. În plus, din primele rînduri ale manifestanţilor, careva fluiera. Astfel, fiind şi extrem de obosit, n-am reuşit să recit decît o parte din această poezie. Am revenit, după un timp, cu cealaltă parte. Nu i-am mai anunţat pe cei de jos ce am de gînd să recit, însă, după primul vers, au repetat, entuziasmaţi, după mine, pînă la capăt. Cred că au fost cele mai înălţătoare clipe ale vieţii mele. Un alt moment care m-a impresionat foarte mult prin felul în care îmi răspundeau manifestanţii, a fost şi acela cînd am recitat din ''Scrisoarea III'' : ''Cum nu vii tu , Ţepeş Doamne … ''. De aceea n-o să-mi pară niciodată rău că am fost, atunci, în Balconul Operei. Că am riscat ceea ce am riscat. Că m-au dezamăgit şi m-au dezgustat o seamă de lucruri care s-au petrecut acolo. În fond, şi mărturiile pe care le-am făcut acum comportă un anume risc. Dar nu le-am făcut din dorinţa de a mă răfui cu cineva, ci numai pentru a se cunoaşte, văzute din unghiul meu de vedere, întîmplările lui decembrie '89. Am încercat să mă apropii, rememorînd, cît mai mult de acele realităţi, de adevărul lor …

 

PERICOLUL CEL NEŞTIUT

 

Că am fost în pericol (şi nu numai eu) avea să mi se confirme după un an. Mă aflam internat în spital, în acelaşi salon cu soţul doamnei Rodica Penciuc (în decembrie '89, la Operă, avea alt nume. Poate unul conspirativ. Sau poate nu era decît o măsură de precauţie). Doamna Penciuc a venit să-şi vadă soţul. Recunoscîndu-ne, am discutat despre una, despre alta. Eu i-am spus că atît eu, cît şi soţul dînsei suntem nişte oameni norocoşi, deoarece operaţiile au reuşit. Am declarat ziua în care am fost operaţi ca pe cea mai norocoasă zi din viaţa noastră. Doamna Penciuc a replicat : ''Nu domnule Decean, cea mai norocoasă zi din viaţa dumneavoastră a fost aceea în care nu aţi fost împuşcat în balconul Operei …''. Replica, fireşte, m-a pus pe gînduri. Şi n-am mai întrebat-o cum de ar fi fost posibil un asemenea lucru. Sau poate am întrebat-o, dar mi-a răspuns evaziv. Nu mai ştiu …

În seara de 22 decembrie, imediat după ora 22, am plecat acasă. Numai ce am ajuns, că au început să se audă rafale de arme automate. La Televiziunea Română Liberă s-a anunţat că în Timişoara, în Piaţa Operei, e măcel … A fost un şoc puternic pentru mine. După marea oboseală acumulată pînă atunci, am avut un cumplit sentiment de zădărnicie şi de teamă. Soţia mea, Alina Decean, era îngrozită … Dar, din acele clipe a început, pentru mine, o altă ''poveste'' …

*

De comun acord cu domnul Mihail Decean, nu am inclus în mărturiile lui (varianta publicată) o seamă de întîmplări al căror martor ocular a fost. Le-am considerat mai puţin semnificative. Şi, unele, chiar confuze. De asemeni, nu am amintit numele unor persoane despre a căror contribuţie la cursul evenimentelor conlocutorul meu cunoştea prea puţin. Sau avea îndoieli asupra a ceea ce îşi aducea aminte. Din acest motiv, îi invităm pe toţi cei care doresc să completeze aceste patru episoade ale … complicatului episod ’’Balconul Operei’’ să procedeze ca atare.

 

Iosif COSTINAŞ