’’Dacă mai faci un pas te curăţ !’’
Aceste mărturii, făcute de MIHAIL DECEAN, nu au alt scop decît revelarea, pe cît posibil, a adevărului despre episodul ’’Balconul Operei’’.
În timp ce se făceau listele, unii dintre cei prezenţi în foaier vociferau. Erau nemulţumiţi de .... locul pe care au fost trecuţi. Pretindeau să fie trecuţi cît mai în faţă. Pe lista bătută la maşină, eu mă aflam pe locul 7. M-am mirat cît de în faţă ajunsesem, căci eu, în comparaţie cu alţii, am venit mult mai tîrziu în balconul Operei (în 21 decembrie la ora 16). Am întrebat-o pe doamna Giura care este explicaţia acestui ... avans. Mi-a răspuns : ''Dumneavoastră faceţi parte din Biroul F.D.R.''. M-am mirat din nou : ''Dar cine m-a ales ? !''. Răspunsul ei a fost o întrebare (neretorică) : ''Da' pe Fortuna cine l-a ales preşedinte ? ...'' Apoi, văzîndu-mă că sunt atît de ... neştiutor, doamna Giura a continuat : ''Nu l-a ales nimeni, s-a ales singur. Şi ne face tot felul de necazuri''. Am realizat că existau două tebere : una pro Fortuna ; alta împotriva lui Fortuna. Cine era şeful celei de-a doua nu mi-am putut da seama.
Ceea ce s-a întîmplat în acea noapte (21/22 decembrie) m-a dezamăgit şi m-a înfricoşat. Sorin Oprea (secondat de un alt tînăr înarmat; nu i-am reţinut numele - era îmbrăcat într-o scurtă neagră de piele şi purta ochelari de vedere), ţinînd pistolul automat în poziţie de tragere, a strigat: ”Tot Comitetul Frontului Democrat Român să treacă în colţul ăla !” (Colţul stîng al foaierului). ”Dacă nu, trag ! Printre noi sînt diversionişti !” M-am apropiat atunci de actorul Eugen Moţăţeanu şi l-am întrebat : ”Oare ce se întîmplă cu băieţii ăştia, domnule Moţăţeanu ?” A ridicat din umeri, nedumerit şi dezgustat de ceea ce vedea. Cei doi insistau să ne adunăm în colţul acela. Scena se petrecea sub privirile foarte nevinovate ale domnului Lorin Fortuna …
Am făcut cîţiva paşi spre Sorin Oprea. Vroiam să-i atrag atenţia că nu aşa trebuie să procedeze (în cazul în care printre noi se infiltrasera diversionişti). Mi-a spus :”Dacă mai faci un pas, te curăţ!”. Doamna Giura a intervenit : ''Lăsaţi-l în pace, ăsta nu glumeşte. Nu vă apropiaţi !'' M-am dus la domnul Fortuna. Eram indignat. I-am zis : ''Domnule Fortuna, cum îi permiteţi acestui individ să ne ameninţe că ne împuşcă ?!''. Domnul Fortuna, senin, mi-a răspuns că Sorin Oprea ştie ce face şi că, dacă n-ar fi fost el, ne arestau securiştii pe toţi. Am replicat cu oarecare ironie : ''Securiştii ne pot lua de aici, oricînd, ca din oală''. Afirmaţia mea l-a cam descumpănit. Nu mai ştia ce să creadă despre mine. - Cine m-a trimis acolo ? Ce fel de ''misiune'' aveam ? ...
’’MAI RĂMÎNEM SAU NU MAI RĂMÎNEM’’
S-a pus problema de a concepe un jurămînt, care să fie citit demonstranţilor din Piaţa Operei. Asta tot în 21 decembrie, seara. L-a scris, întîi, un actor – domnul Valentin Vîrtan. I l-a arătat domnului Fortuna. N-a fost mulţumit. Domnul Fortuna mi-a spus că jurămîntul trebuie să conţină, foarte pe scurt, voinţa revoluţionarilor şi a Comitetului F.D.R. de a nu înceta lupta pînă la victoria finală. Victoria finală însemnînd demisia lui Ceauşescu. Am scris eu un alt jurămînt. Domnul Fortuna a aprobat să-l citesc la microfon. Dar eram foarte răguşit. L-am rugat pe domnul Moţăţeanu să-l citească. Manifestanţii au repetat, după domnul Moţăţeanu, acel jurămînt. Hîrtia pe care l-am scris a rămas tot la doamna Penciuc, care aduna într-o geantă/poşetă textele ce se citeau demonstranţilor (inclusiv cele care veneau de la ei, de jos). Un timp, m-am ocupat de selectarea mesajelor pe care le primeam : manifeste, poezii etc. Apoi, s-a crezut de cuviinţă să fac lucrul acesta împreună cu doamnele Giura şi Penciuc.
Înainte de ora 23, am remarcat că domnul Fortuna ba urca cu un etaj mai sus, ba cobora la nivelul de sub noi, revenea în scurt timp, avea discuţii, între patru ochi, cu unii dintre cei care se aflau în foaier, oameni pe care eu nu-i cunoşteam, nu-i mai văzusem niciodată pînă atunci (pînă a nu fi urcat în balconul Operei).
După ce a anunţat că se va lua curentul, domnul Fortuna ne-a întrebat : ''Ce facem, mai rămînem sau nu mai rămînem ? Plecăm sau nu plecăm ?''. Eu i-am zis că nu putem să plecăm din moment ce am jurat, în faţa demonstranţilor, că vom continua lupta pînă la demisia lui Ceauşescu,…
N-am crezut că se va lua curentul. La ora 22 şi 55 minute am aprins, numai eu, cu o anume ostentaţie, o lumînare, sub privirile domnului Fortuna.
Mi-am dat seama că se fac, acolo, tot felul de mai mici ori mai mari diversiuni. Am început să mă acomodez cît de cît cu situaţia existentă, dar aveam şi momente cînd mă apuca frica.
’’TRĂIASCĂ CEAUŞESCU !’’
Imediat după ora 23 (după ce eu am exclamat, cu subînţeles : ''Au uitat să ne ia lumina !''), s-au auzit, la nivelul superior al clădirii, nişte zgomote, o hărmălaie, ba chiar şi un pocnet semănînd cu o împuşcătură. În acel moment, aproape toţi cei ce se aflau la masa Consiliului F.D.R. au fugit de acolo. Inclusiv domnul Fortuna. Au fugit să se ascundă undeva. Am mai rămas, la masă, vreo trei, patru persoane. Nu mi-a fost greu să înţeleg – şi cred că nu mă înşel – că am asistat la o încercare, o stratagemă pusă la cale de ''grupul Fortuna'' ...
Îmi aduc aminte că, de mai multe ori, pentru a nu se afla ce discută domnul Fortuna cu, să le zicem, subordonaţii lui, făceau în jurul mesei un cordon de protecţie.
În noaptea de 21 spre 22 decembrie, după ora 2, în Piaţa Operei au mai rămas circa 5.000 de demonstranţi. N-am reţinut dacă li s-a spus, de la microfon, să plece acasă. Foarte obosit fiind, moţăiam pe un scaun cînd a venit doamna Giura la mine, alarmată. Se temea că demonstranţii vor pleca. Dintr-un grup s-a strigat .....''Trăiască Ceauşescu !''. Am încercat s-o liniştesc spunîn-du-i că, dacă se strigă aşa ceva, cei care fac asta vor fi anihilaţi de ceilalţi. Ea a insistat să merg şi să aud ce spunea, la microfon, Sorin Oprea. M-am dus. El susţinea că cei care au strigat ''Trăiască Ceauşescu !'' sînt nişte bişniţari, în frunte cu Jean Bişniţaru', care este rivalul lui şi care vrea să-l compromită, deoarece el, Sorin Oprea, nu i-a permis să urce la balconul Operei. Le explica demonstranţilor în ce anume constau neînţelegerile lui cu acest Jean Bişniţaru'. O seamă de lucruri penibile, care m-au înfuriat. Şi pe cei de jos i-au înfuriat. Unii fluierau, alţii strigau să plece Sorin Oprea de la microfon. Dar erau şi unii care-l aplaudau. I-am smuls microfonul din mînă şi l-am dat (pe vorbitor) la o parte. Le-am spus oamenilor că acel microfon nu era unul de la care să se întreţină o dispută a bişniţarilor. Le-am cerut scuze pentru cele întîmplate. Le-am promis că atîta timp cît voi mai fi eu acolo, Sorin Oprea nu va mai călca în balcon şi, fireşte, nu va mai vorbi la microfon. După aceea i-am cerut lui Sorin Oprea să predea pistolul automat. Şi el, şi celălalt tînăr care era înarmat. Am fost violent. Nu numai în limbaj. Iar el, dintr-o dată ... îmblînzit, n-a mai apucat să mă ameninţe că mă va curăţa. Incidentul l-a determinat pe domnul Fortuna să le ceară acelaşi lucru. Au pus pistoalele automate pe masa Consiliului F.D.R. Au fost învelite într-o haină. Cineva le-a scos încărcătoarele. Vîrful gloanţelor era vopsit în roşu. Deci, trasoare.
I-am rugat pe manifestanţi să nu plece. Le-am spus că sîntem pierduţi dacă ei pleacă …
A consemnat,
Iosif COSTINAŞ