« Noi nu avem nimic nici cu partidul, nici cu guvernul, nici cu Securitatea... »

 

MIHAIL DECEAN este unul dintre timişorenii care, în decembrie ’89, n-au stat de-o parte. A făcut ceea ce i-a dictat propria conştiinţă. Numai propria conştiinţă. După episodul ’’Balconul Operei’’, în care, precum se va vedea, n-a fost doar un simplu spectator, s-a retras din ’’vîltoarea febrei revoluţionare’’ (din motive limpede precizate). Preferînd discreţia, în locul preamăririi de sine.

În timpul regimului comunisto-ceauşist, Mihail Decean a fost nevoit să-şi părăsească funcţia de judecător, deoarece nu a cedat traficanţilor de influenţă, atît de activi şi în jurisdicţie. După decembrie ’89, în urma unor repetate demersuri a fost …. ’’reabilitat’’ ca judecător.

Mărturiile pe care, în sfîrşit, Mihail Decean le face nu au alt scop decît revelarea, pe cât posibil, a adevărului despre, cum am mai spus, episodul ’’Balconul Operei’’.

 

’’AVEM NEVOIE DE JURIŞTI !’’

 

Am urcat la Operă în 21 decembrie. Am considerat că evenimentele în curs de desfăşurare sînt o urmare firească a ceea ce s-a întîmplat în celelalte ţări foste comuniste. M-am gîndit că trebuie să încerc să fac şi eu ceva, să nu stau de-o parte. De fapt, în 20 decembrie, în jurul orei 14, plecasem cu un grup de demonstranţi, care s-au desprins din mulţimea adunată în Piata Operei. Atunci mi-am dat seama, în timp ce ne îndreptam spre comitetul judeţean de partid, în frunte cu acel transportor blindat, că armata a fraternizat, într-adevăr cu demonstranţii. Se scanda, fireşte, ’’Armata e cu noi !’’ şi ’’Jos Ceauşescu !’’, ’’Jos dictatorul !’’, ’’Jos tiranul !’’. Erau atît de mulţi civili urcaţi pe transportor, încît a fost imposibil să mai am loc şi eu. Astfel, am mers pe lîngă el, în dreapta, aproape de roata din faţă. Numai după ce le-am spus celor de sus cine sînt, am reuşit să-i conving să scandeze şi ’’Ceauşescu-i criminal !’’. O patre din ei, imi amintesc, erau muncitori de la o întreprindere de pe strada Ion Ionescu de la Brad, de lîngă B.J.A.T.M., o întreprindere de utilaj greu şi transport tehnologic …

Transportorul s-a oprit, întîi, în Piaţa Libertăţii. Noi l-am oprit, deoarece ne întrebam dece nu vin cei din spate, din Piaţa Operei. ’’Lăsaţi-i, că vin ei !’’ a spus cineva şi ne-am continuat drumul. S-au adunat, de pe străzile din apropiere, tot mai mulţi oameni, au intrat în coloana noastră. Ne-am mai oprit de cîteva ori pînă la comitetul judeţean de partid. Acolo, se ştie ce s-a întîmplat. Eu n-am intrat în clădire, am rămas lîngă transportorul blindat, pînă cînd s-a intunecat. Şi, pentru că a început să mă cuprindă un sentiment de nesiguranţă, de frică, pe care nu am reuşit să mi-l înfrîng, am plecat acasă…

În 21 decembrie, după ce am venit de la serviciu, m-am hotărît să plec de-acasă, să urc în balconul Operei şi să citesc un.... discurs. L-am scris acasă, i l-am arătat unui nepot de-al meu, Cornel Decean, muncitor. El a fost de acord cu ceea ce spuneam acolo.

Nu se putea intra la Operă, pe la intrarea actorilor, fără să fii, în prealabil, perchezitionat. Mi s-a părut firesc să se procedeze astfel. Verdictul , încuviinţarea finală o dădea Sorin Oprea, care, am înţeles, era şeful gărzii Comitetului Frontului Democratic Român. Sorin Oprea, după ce m-a legitimat şi m-a percheţizionat şi el, mi-a zis : ’’Foarte bine că aţi venit, avem nevoie de jurişti !’’. După care, m-a condus pînă sus, deşi i-am spus că nu e nevoie să mă conducă, ştiam cum se ajunge în foaierul de la etajul întîi şi la balcon.

 

AM VRUT SĂ RECIT ’’DOINA’’

 

În foaier se aflau vreo 30 de oameni. L-am văzut venind din balcon pe domnul Ştefan Ivan, pe care-l cunoşteam destul de bine. M-am dus spre el. A rămas cam surprins că mă vede acolo. Am avut senzaţia că se face că nu mă cunoaşte. De aceea, i-am spus cine sînt şi i-am reamintit împrejurările în care ne-am cunoscut. A excalmat : ’’Aaa, da, dumneavoastră sînteţi domnul Deceanu’’ !. După ce a citit discursul meu, m-a prezentat domnului Lorin Fortuna. Am mai remarcat-o atunci pe Rodica Marina Giura; am mai făcut cunoştinţă şi cu alţii. În scurta discuţie care a urmat, le-am spus că aş vrea să recit la microfon ’’Doina’’ lui Mihai Eminescu. Le-am şi recitat-o lor, acolo în foaier, în întregime. Domnul Fortuna a avut o reacţie nefavorabilă. Şi s-a exprimat cam în felul următor : ’’Ar trebui să vă daţi seama că o asemenea poezie nu poate fi recitată manifestanţilor’’. După ce mi-a citit şi el, cred, acel discurs (care a rămas vreo oră la domnul Ivan şi a fost nevoie să-l întreb de cîteva ori cînd imi vor da ... aprobarea), însoţit de domnul Ivan am ajuns, în sfîrşit la microfon. Am spus cine sînt, ce funcţie am. În timp ce citeam textul meu, domnul Ivan imi ţinea microfonul. În final, discursul cuprindea 3 puncte : demisia lui Ceauşescu şi a întregului Comitet Central; demisia primului ministru şi a guvernului; desfiinţarea Securităţii. Dar, înainte de a ajunge să citesc aceste puncte, domnul Ivan a îndepărtat microfonul de mine. L-am întrebat dece a făcut-o. Mi-a răspuns că voi continua mai tîrziu. N-am mai continuat niciodată ...

 

’’NOI AVEM TREABĂ NUMAI CU CEAUŞESCU’’

 

Acel text a rămas la doamna Rodica Penciuc – un fel de secretară, sau una dintre secretarele Comitetului F.D.R. După aceea, n-a trecut mult timp şi, împreună cu doamna Giura şi domnul Aurel Ghilea (funcţionar, pe atunci, la ELBA, iar doamna Giura funcţionară la Poştă), am intrat într-o cabină a actorilor, unde ei mi-au arătat un proiect al Proclamaţiei F.D.R. – în formă de ciornă. Au apelat la mine pentru a finaliza acel text cît mai clar şi cît mai corect posibil. Şi în sensul voinţei zecilor de mii de timişoreni adunaţi în Piaţa Operei. După mai bine de o oră, am reuşit să-i dăm o formă. Eu am introdus în proiect şi cele 3 puncte din discursul meu, pe care nu am mai ajuns să le citesc la microfon. Proiectul s-a bătut la maşină ( de către doamna Giura), după care i-a fost prezentat domnului Fortuna. El, în prezenţa mea, a doamnei Giura, a domnului Ghilea şi a altor câtorva persoane, l-a citit cu multă atenţie şi ... a tăiat cele trei puncte. Repet : demisia lui Ceauşescu şi a întregului Comitet Central ; demisia primului ministru şi a guvernului ; desfiinţarea Securităţii. A haşurat peste ele şi a spus : ''Noi n-avem nimic nici cu partidul, nici cu guvernul, nici cu Securitatea. Noi avem treabă numai cu Ceauşescu''. Apoi, a dispus să fie rebătul textul la maşină şi să fie trimis în Poligrafie, pentru a fi tipărit şi dat oamenilor adunaţi în Piaţa Operei. Spre a-l supune aprobării lor.

 

EXISTAU DOUĂ TABERE

 

Au plecat doi sau trei inşi La Poligrafie, urmând să se întoarcă cu proiectul tipărit în aceeaşi seară. Toate astea s-au întîmplat înainte de ora 23. La ora 23 a survenit un lucru despre care nici acum nu ştiu ce să cred. Nu-mi explic ce-a vrut să însemne. Însuşi domnul Fortuna ne-a anunţat că se va opri curentul electric. (S-au adus, nu ştiu de unde, lumînări. Pe unele le-am şi aprins). Se mai spunea că vor veni securiştii şi ne vor aresta. Dar nu s-a luat nici curentul şi, din fericire, n-au venit nici securiştii. Proiectul acela nu a mai fost tipărit în acea seară. A intervenit ceva, n-am aflat ce, şi nu s-a putut tipări. A apărut a doua zi, în forma care se cunoaşte.

În 22 decembrie, pe la ora 11, fiind foarte obosit, foarte răguşit şi, mai ales, speriat de cele ce se întîmplau la Operă, am plecat acasă. Speriat, pentru că mi-am dat seama că, acolo, existau două tabere. Cum am ajuns la concluzia asta? Se făcuseră mai multe liste ale celor care se aflau în Operă. Una dintre ele a fost, în cele din urmă, bătută la maşină. În noaptea de 21/22 decembrie '89 eram acolo vreo 53 de persoane ...

 

- ( va urma) -

 

A consemnat,

Iosif COSTINAŞ