Este suficient să ne amintim, pentru a justifica titlul acestui articol, că, la semnalul fostului ''preşedinte al tuturor românilor'', Ion Iliescu, transmis ''din teritoriu'' judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), aceşti magistraţi, în majoritate de 25 din totalul de 45 al numărului lor, au emanat Hotărârea nr.1 din 2 februarie 1995, prin care s-a hotărât ''democratic'' schimbarea jurisprudenţei CSJ ''în sensul că instanţele judecătoreşti nu au atribuţia de a cenzura restituirea imobilelor naţionalizate prin Decretul 92/1950 şi listele anexe la acest decret''.
Nu insist asupra motivării, neconforme cu ştiinţa dreptului, a acestei hotărâri (acest ziar a acordat spaţii largi, la timpul potrivit, comentării ei). Urmările au fost şi sunt dezastruoase pentru practica judiciară; judecătorilor de la instanţele inferioare li s-a comunicat cu repeziciune şi li s-a prelucrat cu grijă, prin conducerile acestor instanţe (şi în prezent aceleaşi), această ''istorică'' hotărâre a CSJ, demnă de pagina neagră a justiţiei din toate timpurile sub aspectul dispreţuirii dreptului de proprietate privată.
Rezultatul este că în cele mai multe dintre cauzele civile în curs de judecată, în care proprietatea caselor de locuit a fost trecută la statul comunist, cu încălcarea chiar a normelor acestui decret (nr. 92/1950 ), soluţiile date au fost şi sunt conforme hotărârii amintite a CSJ, de parcă aceasta ar fi un izvor de drept, deşi, în ea nedreptatea este teoretizată.
E de menţionat că de nicăieri din cuprinsul Legii nr. 56 din 9 iulie 1993 – Legea Curţii Supreme de Justiţie – nu rezultă că sunt obligatorii hotărârile acestei Curţi, prin care îşi schimbă propria practică, pentru instanţele inferioare. Alta este situaţia deciziilor date de CSJ când judecă şi soluţionează recursuri în interesul legii ''pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării'', care, când dezleagă probleme de drept, sunt obligatorii pentru instanţele inferioare, conform articolului 329 din Codul de procedură civilă.
Cauzele civile în care hotărârile judecătoreşti date, până la emanarea hotărârii cu pricina, au fost favorabile celor cărora proprietatea caselor le-a fost luată cu japca, au suferit ''martiriul'' de a fi adunate ''cu furca'', în toată ţara, prin zelul preşedinţilor de instanţe judecătoreşti şi trimise procurorului general, care a declarat recursuri în anularea lor, pe care CSJ le-a judecat cu respectarea ordinului politic al celui care acum este ex-preşedinte, Ion Iliescu. În acest fel, haosul în justiţia noastră de tranziţie continua să se instaleze pe zi ce trecea, de sus în josul şi de jos în susul instanţelor judecătoreşti, batjocorirea dreptului de proprietate privată, a cărui garantare ''expiră prin toţi porii'' Constituţiei în vigoare, luând proporţii îngrijorătoare. Nu mai trebuie făcută nici o dovadă în acest sens, că a devenit de notorietate nu numai naţională, ci şi internaţională, faptul că în justiţia română o mare parte din magistraţi, cei înregimentaţi politic, făceau şi fac jocul kriptocomuniştilor aflaţi la putere, neântrerupt din decembrie 1989 încoace .
Răzbate până azi ''preţioasa îndrumare politică'' în cercul actualei opoziţii parlamentare şi la Parchetul de pe lângă CSJ, care susţin, prin reprezentanţii lor, menţinerea aberantei căi extraordinare de atac a recursului în anulare, prevăzută în articolul 330 al Codului de procedură civilă.
Ce interes poate apăra recursul în anulare, decât unul politic discreţionar, ca în cazul caselor naţionalizate. Căci, aşa cum s-a susţinut într-o recentă emisiune televizată (din 12 mai 1997), pe postul naţional de televiziune, motivele pentru care se pot declara de procurorul general recursuri în anulare sunt motive pe care oricare dintre părţile din procesele civile le au la îndemână, pentru a exercita fie calea de atac a recursului ordinar, fie calea extraordinară de atac a revizuirii, conform reglementării procesuale în vigoare. Iată de ce susţinerea eliminării recursului în anulare din Codul de procedură civilă este o necesitate ce ţine de reforma reală a justiţiei, neputând fi lăsată, în continuare, în mâna procurorului general o ''jucărie juridică'' ce poate fi folosită în scopuri politice.
Au dispărut, între timp, cu greu, sub presiune internă, dar mai ales la recomandările Uniunii Europene, atât monstruoasa Hotărâre nr. 1/1995 a defunctei CSJ, cât şi recursul în anulare în materie civilă; este în curs de abrogare şi recursul în anulare în materie penală, acestea fiind doar două aspecte ale reformei în justiţie, ţinându-se seama de exigenţele acquis-ului comunitar european, în vederea integrării României în Uniunea Europeană. Paşii făcuţi în sensul Reformei Justiţiei române sunt, încă, insuficienţi, iar amestecul Puterii politice în treburile Puterii Judecătoreşti sunt de notorietate; efectul încredinţării PERESTROIKĂI lui Ion Iliescu, de către M. S. Gorbaciov, ’’tête-à-tête’’, la 5 aprilie 1991 (a se vedea pagina de ’’dezvăluiri’’ a ziarului ’’România liberă’’, nr. 4463 din 17 noiembrie 2004) se face încă simţit, mai ales în Justiţie, acest capitol fiind unul dintre cele două neâncheiate, până în prezent (noiembrie 2004), din seria capitolelor de negociere pentru aderarea la U. E.