Ele vor fi adresate unuia sau altuia dintre susnumiţii domni, respectuos, răspunsurile urmând a le da la alegere (de le vor da vreodată); voi face, însă, un minim efort, condescendent, de a-i ajuta, prin modul de formulare a întrebărilor, să nu facă vreo confuzie când va alege fiecare răspunsul care-i aparţine, dar dacă vor putea fi coautorii răspunsurilor, nimeni nu se supără, că tot sunt legaţi prin idei politice până la moarte.

Iată întrebările :

• cu ce ocazie, în perioada 20-22 decembrie 1989, d-voastră, Claudiu Iordache, v-aţi aburcat la Balconul Operei Române din Timişoara; prima suire a domniei voastre n-a fost în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, deci după fuga ceauşeştilor, când aţi făcut parte din suita (garda de corp?) care-l proteja pe tovarăşul Radu Bălan, pe atunci prim-secretar al Comitetului judeţean Timiş al Partidului Comunist Român? ;
• dacă, d-le Claudiu Iordache, n-aţi făcut parte din acea sinistră suită, atunci care a fost componenţa ei, că doar, după ce dl. Lorin Fortuna, care a pretins public a fi fost „conducătorul Revoluţiei Române din Timişoara, începând cu data de 20 decembrie 1989”, l-a poftit pe tovarăşul Radu Bălan să ia loc la unul din capetele „mesei revoluţionare” din foaierul Balconului Operei, şi acesta a luat loc, domniei voastre vi s-a făcut şi aţi luat loc, în stânga aceleiaşi mese, în imediata apropiere a tovarăşului numit? ;
• după ce s-au aşezat şi alte persoane la aceeaşi masă, faţă în faţă cu tov. Radu Bălan (deci la capătul opus al mesei) fiind d-voastră d-le Lorin Fortuna, i-aţi propus, cu entuziasm, tovarăşului Radu Bălan să preia conducerea Frontului Democratic Român – aşa-zis „primul partid al Revoluţiei Române din Decembrie 1989” ?; d-voastră, d-le Claudiu Iordache, aţi reţinut că s-a făcut această propunere „de fratele de idei şi arme, Lorin”, aţi aprobat-o, ceilalţi au aprobat-o, a fost aplaudată şi dacă da, atunci cine-i domnul care, în cel mai tipic stil al „epocii de aur”, a dat tonul la aplauze? ;
• ce s-a mai discutat, domnilor, după această propunere? A acceptat-o tovarăşul Radu Bălan? L-aţi poftit apoi pe tovarăşul domniilor voastre, Radu Bălan, să vorbească zecilor de mii de timişoreni de la microfonul din balconul cu pricina? Cine a insistat să ţină tovul un discurs? Oare nu l-aţi prezentat chiar domnia voastră, d-le Lorin Fortuna, la acel microfon, cu următoarele cuvinte : „cetăţeni ai Timişoarei…, cetăţeni ai Timişoarei…, clipa cea mare a sosit ……, am în mâna stângă Proclamaţia Frontului Democratic Român…, în dreapta microfonul…… şi în dreapta mea pe tovarăşul Bălan” ? ;
• d-voastră, d-le Claudiu Iordache, aţi asistat la această mascaradă şi aţi aprobat-o?, cine a fost domnul care, la încheierea discursului numitului tov., i-a luat microfonul şi a prostit masa celor peste două sute de mii de manifestanţi să strige sloganul „îl vrem pe Bălan că e bănăţean!”, nu cumva numitul Ioan Savu?;
• Domnilor, Lorin Fortuna şi Claudiu Iordache, revoluţionari autentici cum vă pretindeţi a fi, Revoluţia Română din Decembrie 1989 a avut loc pentru a fi dărâmată numai clica ceauşistă sau/şi pentru dărâmarea comunismului din România ?;
• dacă răspunsul este afirmativ, atunci cum se explică faptul că, d-voastră, d-le Lorin Fortuna, (consiliat de cine?) nu aţi fost de acord ca în Proclamaţia Frontului Democratic Român să se introducă următoarele trei puncte:” 1. demisia lui Nicolae Ceauşescu şi a întregului Comitet Central al Partidului Comunist Român, 2. demisia primului ministru, Constantin Dăscălescu şi a Guvernului şi 3. desfiinţarea Securităţii”! ? ; apoi, prin ce se deosebeşte textul Proclamaţiei tipărite pe foi volante (A4), difuzată manifestanţilor şi citită acestora de la microfonul din Balconul Operei, în 22 decembrie 1989, înainte de fuga lui Nicolae Ceauşescu, de textul aceleiaşi Proclamaţii pe care l-aţi publicat în „VICTORIA” – periodic al Frontului Democratic Român – nr. 1, nedatat (apărut în ianuarie, 1990?), din a cărui colectiv de redacţie a făcut parte şi dl. Claudiu Iordache?

Sper că sunt foarte mulţi timişoreni care aşteaptă nerăbdători răspunsurile la aceste întrebări.

---

Cei doi domni nu au răspuns niciodată la aceste întrebări, nici după aproape 15 ani de la data la care se referă. Răspunsurile, însă au venit de la sine, reieşind din evoluţia previzibilă şi imprevizibilă a faptelor şi întâmplărilor politice din decembrie 1989 şi până azi . Lorin Fortuna şi Claudiu Iordache, eiusdem farinae, sunt „emanaţii” timişoreni înfrăţiţi cu ”emanaţii” de tip Sergiu Nicolaescu şi Dan Iosif de la Bucureşti, tătucul tuturor acestor „politicieni” fiind „revoluţionarul de profesie” Ion Iliescu, care nu mai oboseşte în fruntea lor luptând pentru menţinerea României în poziţia de „lanternă roşie” în drumul ei spre integrarea europeană. Preşedintele de azi şi de ieri al „tutulor” românilor, cu o pauză democratică de 4 ani de 15 ani încoace, îl are astăzi printre consilierii săi pe Claudiu Iordache. Se pare că pentru acesta se face, înainte de plecarea tătucului de la Preşedinţia ţării la pensie, în Parlament, în procedură de urgenţă mascată, legea Institutului Naţional al Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru Lorin Fortuna şi Dan Iosif, şi atât de mulţi alţi „revoluţionari” ca ei – „câtă frunză, câtă iarbă”?, şi pentru ca „O minciună cât secolul de mare” să devină preocuparea exclusivă a unei instituţii a Statului Român. Aşa se face că, tovarăşul-tătuc devenit domn, Ion Iliescu, a învăţat bine de la monarhia franceză chestia cu „Statul sunt Eu !” , făcându-se că nu pricepe nimic din cartea lui Michel Castex, „Un mensonge gros comme le siècle : Roumanie, histoire d’une manipulation” (O minciună cât secolul de mare. România, povestea unei manipulări) .

Iată care sunt, în sinteză răspunsurile la întrebările de mai sus: indiferent când a urcat Claudiu Iordache la balcon, acesta a făcut parte din grupul care l-a susţinut pe Radu Bălan şi a determinat un mic grup de oameni, aflat printre manifestanţii din Piaţa Victoriei (atunci Operei), în 22 decembrie 1989, înainte de fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu, să strige silabele „I-li-es-cu”;

Lorin Fortuna a colaborat îndeaproape cu Claudiu Iordache, având spatele asigurat de o anumită parte a Securităţii, care i-a şi înarmat pe ei şi pe toţi aceia din grupul lor, liderul din umbră al acestui grup, în Timişoara bineînţeles, fiind primul secretar al Comitetului judeţean Timiş al Partidului Comunist Român, tovarăşul Radu Bălan; acest grup forma, ca grup fondator, deci, Frontul Democratic Român, aşa-zisul prim partid al Revoluţiei, condus aparent de Lorin Fortuna, dar în realitate de un demnitar comunist;

demnitarul comunist, Radu Bălan, a ieşit din umbră în data de 22 decembrie 1989, după fuga lui Nicolae Ceauşescu, oferindu-i-se, chipurile, public, de către Lorin Fortuna, ajutat de Claudiu Iordache şi întregul lor grup, conducerea Frontului Democratic Român (F.D.R.), apoi l-au prezentat sutelor de mii de manifestanţi ca lider al F.D.R. şi pentru că, astfel „clipa cea mare a sosit”, Radu Bălan a ţinut, într-un limbaj de lemn ajustat, discursul care a fost înregistrat audio şi audio-video, nu numai de oamenii Securităţii, ci şi de ziariştii străini deja acolo prezenţi etc.; un discurs al lui Radu Bălan, în calitate de lider al F.D.R., a fost publicat şi în ziarul central Scânteia Poporului, Anul I, Nr. 1 din 23 decembrie 1989, la pagina 3 sub titlul „Declaraţia Frontului Democratic Român din Timişoara”; fotografia lui Radu Bălan (de mărimea unei cincimi din pagină) este prezentată în ziarul local timişorean Luptătorul Bănăţean, nr1, Ediţie specială (Serie nouă) din 22 decembrie 1989, fiind însoţită de un articol cu titlul „Lider al Frontului Democratic Român de la Timişoara, român prin fiinţă, bănăţean prin simţire” ;

F.D.R. s-a „afiliat”, „integrat”, „inclus”, aşa cum a hotătât Comitetul său, chiar la 22 decembrie 1989, „la programul Frontului Salvării Naţionale” (F.S.N. - condus la centru, în Bucureşti, de tovarăşul Ion Iliescu), „în cadrul F.S.N.” şi în „Comitetul Naţional al F.S.N.”, adică s-a dizolvat cu totul în F.S.N.-ul iliescian, hotărârea aceasta „istorică” fiind publicată în Victoria – periodic al Frontului Democratic Român – Timişoara , anul I , nr. 1 (nedatat, dar se ştie că a apărut la începutul lunii ianuarie 1990); în acest număr al acestui periodic apare amputat de o frază primul articol al Proclamaţiei F.D.R., amputare pe care, poate o vor explica şi vreunul dintre membrii colectivului de redacţie: Nicolae Bădilescu, Zeno Goian, Ovidiu Guleş, Petru Ilieşu, Claudiu Iordache, Miodrag Milin, Marcel Tolcea; acesta din urmă – intelectual rasat al Timişoarei, a girat acest fals, ca îndrumător ştiinţific la o lucrare de licenţă, în ziaristică, a unei foste studente a domniei sale;

grupul iliesciano-fortunisto-iordachean s-a coagulat în Consiliul judeţean Timiş al F. S. N., ca să conducă judeţul Timiş, în următoarea formulă, pâna la 12 ianuarie 1990 (când sub presiunea manifestanţilor a demisionat) : Lorin Fortuna – preşedinte, Tudorin Burlacu – vicepreşedinte cu probleme organizatorice, Petrişor Morar – vicepreşedinte cu probleme economice, Ştefan Ivan – secretar şi un număr de 49 membri, între care Dorel Curuţiu, Constantin Ghica, Mihai Haidău, Claudiu Iordache, Ioan Marcu, Luminiţa Milutin, Mihaela Munteanu, Sorin Oprea, Constantin Popa, Petre Petrişor, Nicolae Predonescu, Valentin Vârtan; numele tuturor celorlalţi membri, alături de cele selectate aici, apar pe prima pagină a ziarului Luptătorul Bănăţean (Cotidian social-politic al judeţului Timiş), nr. 6 din 27 decembrie 1989; în numerele 7 şi 8 ale acestui ziar, din 28, respectiv 29 decembrie 1989 apar numele celor care au făcut parte din Consiliul municipal Timişoara al Frontului Salvării Naţionale, avându-l ca preşedinte pe Ivan Ştefan – acelaşi cu secretarul Consiliului judeţean Timiş al F.S.N. – semn elocvent al democraţiei originale, de tip iliescian, privind cumularea funcţiilor;

A devenit inutil să mai dau explicaţii în legătură cu ce fel de „Revoluţie” a condus la Timişoara domnul Lorin Fortuna, a cărui evoluţie ulterioară apare mai spectaculoasă decât a domnului Claudiu Iordache, prin delirul său mistic televizat. Articolul I. al Proclamaţiei F. D. R. - difuzată la 22 decembrie 1989, în Timişoara, înainte de fuga lui Nicolae Ceauşescu, spune tot prin conţinutul său neechivoc: ”Frontul Democratic Român este o organizaţie politică constituită la Timişoara pentru a realiza un dialog cu guvernul român, în scopul democratizării ţării. Frontul Democratic Român condiţionează începerea acestui dialog cu demisionarea tiranului Nicolae Ceauşescu.”

Falsul la care mă refeream mai sus constă în eliminarea intenţionată din acest articol al Proclamaţiei, a ultimei fraze, în care se condiţionează dialogul de demisia lui N. Ceauşescu; modificările şi completările faţă de conţinutul ei iniţial sunt mai multe, dar falsul prin omisiune arătat mi se pare important şi cred că a fost făcut pentru a ascunde, cât de cât, apartenenţa acestui F.D.R. la Perestroika lui M. S. Gorbaciov, sloganul „gor-ba-ciov......, gor-ba-ciov” fiind scandat de un grup de manifestanţi, pe străzile Timişoarei, încă din data de 16 decembrie 1989; se făcea simţit şi la noi „comunismul cu faţă umană” – incompatibil cu introducerea celor trei puncte în Proclamaţia F.D.R.