Unul dintre cele mai îngrijorătoare fenomene la noi şi aiurea este criminalitatea transnaţională organizată, care include şi forme perfecţionate, mereu perfectibile de corupţie. Reţelele acestei criminalitaţi atacă în primul rând Justiţia, fiindcă, odată controlaţi procurorii şi judecătorii, fărădelegile infracţionale comise sunt foarte greu de sancţionat, chiar dacă au fost descoperite.

În acest context, la primul seminar pentru practicienii dreptului penal, la care am avut norocul şi onoarea să particip, organizat la Sinaia în perioada 15-18 noiembrie 2002, privind aplicarea Convenţiei Naţiunilor Unite Împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000 şi ratificată de România prin Legea nr. 565/2002, au fost prezentate cazuri de crimă organizată, mai ales din partea experţilor Oficiului O N U pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea Crimei şi ai Centrului Internaţional pentru Prevenirea Criminalităţii – Viena.

Unele dintre aceste cazuri au ramificaţii şi în România, reţelele extinzându-se în mai multe ţări europene şi ale Americii Latine. Un astfel de caz a fost prezentat şi de către un magistrat român, o doamnă procuror, aplaudată după prezentarea făcută, tonul aplauzelor fiind dat de către organizatorii străini ai seminarului, caz în care era şi este implicat fostul preşedinte al Tribunalului Timiş, Petre Petrişor (acum avocat). Acesta a fost trimis în judecată în martie 1998, pentru favorizarea unor infractori români ai crimei transnaţionale organizate, condamnaţi definitiv prin hotărâri ale instanţelor penale române.

Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) - instanţa sesizată cu judecarea judecătorului fost preşedinte de tribunal prin rechizitoriul (publicat la acea vreme în paginile acestui ziar) întocmit de doamna procuror care a instrumentat şi prezentat acest caz, Constanţa Cârstea, l-a achitat pe numitul inculpat, sentinţa de achitare fiind atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă C S J, recurs care a fost judecat abia la 7 aprilie 2003 .

Aceeaşi Curte Supremă, în complet de judecată format din 9 (nouă) judecători, la aceasta dată (7.04.2003), prin decizia sa nu a spus nici că este, nici că nu este vinovat Petre Petrisor – judecătorul preşedinte de tribunal judeţean inculpat, ci apreciind că urmărirea penală a acestuia a fost făcută de un procuror necompetent a infirmat rechizitoriul şi urmărirea penală făcute de ''necompetenta'' doamnă procuror, trimiţând dosarul parchetului pentru refacerea urmăririi penale.

Nu discut, vreau să fie foarte clar, vinovăţia împricinatului ins inculpat şi nici legalitatea celor două hotărâri ale C S J. Mă întreb însă, ca unul din interiorul Justiţiei (atâta cât oi fi putut-o pătrunde) dacă nu este cumva vorba aici de un exemplu tipic de cultivare a corupţiei sistemice a Justiţiei Române prin infiltrări ale practicanţilor crimei organizate la nivelurile cele mai de sus ale organelor judiciare ?; şi asta cel puţin pentru faptul că recursul nu a putut fi judecat mai devreme, deoarece numai după circa un an de zile a fost motivată de către judecătorii C S J sentinţa de achitare a inculpatului Petre Petrişor, câtă vreme legea spune imperativ că motivarea se face în termen de 20 (douăzeci) zile. Din această întrebare derivă altele, fireşti şi de bun simţ juridic, precum: oare cât îi va trebui CSJ pentru a-şi motiva decizia de trimitere a dosarului pentru refacerea urmăririi penale ?, se urmăreşte cumva scurgerea timpului prescripţiei răspunderii penale în acest dosar?

Manifestarea de mare bucurie, la propriu, a doamnei procuror Constanţa Cârstea la aflarea veştii că dosarul a fost restituit parchetului pentru refacerea urmăririi penale m-a lăsat foarte încurcat în aceste meandre ale concretului şi sinergii ale faptelor.

În articolul care mi-a fost publicat în acest ziar (nr. din 31 ianuarie a. c.) am adus grave acuzaţii doamnei Mihaela Rodica Stănoiu,ministru al Justiţiei. După numai câteva zile, la 7 februarie 2003, doamna ministru s-a aflat la Timişoara, unde a participat la şedinţa de bilanţ pe anul precedent a Curţii de Apel, însă nu a spus nici o vorbă despre acele acuzaţii. Cum poate fi înţeleasă o aşa tăcere? O fi impresiont-o luătorii de cuvânt, ca la o şedinţă p.c.r., promovaţi în funcţii de dânsa şi care au folosit în luarea lor de cuvânt sintagme ca “judecător imaculat”, care să lucreze “într-un turn de fildeş” bântuit de vocaţia facerii dreptăţii ideale neinteresat de salariul cu care estet plătit.

Ministrul Justiţiei a tăcut, dar a făcut un “Act de Bilanţ al Ministerului Justiţiei şi Puterii Judecătoreşti pe anul 2002”, titlu care este foarte sugestiv şi dă simplu de înţeles că domnia sa se ştie nu numai ministru al Justiţiei, ci şi al Puterii Judecătoreşti. Iată o confirmare venită chiar din partea acuzatei că Puterea Executivă tratează Puterea Judecătorească întocmai ca pe o anexă a sa. Mai poate fi vorba atunci de o alegere a unui nou Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) cu respectarea procedurii legale în vigoare? Sigur că nu, cât timp cu încălcarea procedurii legale nişte “elemente răsculative” au reuşit instituirea unei Subcomisii Parlamentare, ale cărei activitate şi propuneri deşi sunt nule, ca urmare a nulităţii alegerii membrilor ei, ele se dezbat şi se adoptă frenetic în Instituţiile Organului Reprezentativ Suprem al Poporului Român (Parlamentul), în scopul dizolvării, pe baza culpei grosolane a celor din a căror cauză nu funcţionează, în timpul mandatului său a legalului ales Consiliu Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii şi alegerii altuia nou-nouţ, care chiar dacă va fi şi el nul, nu-i bai, fiindcă numai aşa poate fi total obedient faţă de aceeaşi omnipotentă Putere Executivă, cum va fi şi noul CSM.