Dosarele de la securitate

3 mai, ora 8. Ne întâlnim, 4 componenţi ai Grupului de acţiune directă al Forumului Cetăţenesc al Societăţii „Timişoara”, în faţa Poliţiei judeţene. Nu putem pătrunde înăuntru, pe nici una din cele două intrări, din pricina solicitanţilor de paşapoarte, buluciţi mai rău decât dacă s-ar da, pe gratis, paşapoarte confecţionate din foiţă de aur.

Mergem la poarta (glisantă) pentru autovehicule şi salariaţi ai sus-numitei instituţii. Îl căutăm pe domnul locotenent-colonel Bot Vasile, şeful Serviciului Român de Informaţii Timiş. Le spunem subofiţerilor din ghereta de la poartă că nu pentru paşapoarte am venit. Suntem crezuţi şi, după câteva minute de aşteptare, unul dintre ei ne cheamă şi ni-l arată, în curte, pe domnul locotenent-colonel Bot, care este gata să se urce într-o „Dacie” şi să se deplaseze într-o direcţie, fireşte, necunoscută nouă. Nu apucă însă să urce – îl contactăm cu repeziciune, îi explicăm cine suntem şi ce dorim. Dorim dosarele pe care securitatea le-a întocmit, în decursul anilor, în mod abuziv, cetăţenilor din Timişoara. Nu pare surprins de cererea noastră. Ne spune :

nu mai există asemenea dosare în actualul sediu al Poliţiei judeţene;
o parte din ele au fost distruse de către cei care au devastat sediul (înţelegem că se referă la ziua de 22 decembrie 1989).
Precizează : „Eu am venit aici după două luni” (de la Revoluţie);
o parte se află la Garnizoana militară Timişoara;
o parte au fost trimise la Bucureşti;
ceea ce a mai rămas sunt nişte ciurucuri, zice , (cărora nu a reuşit să le facă, încă, o evidenţă, fiind ocupat cu alte probleme), aceste ciurucuri nu ni le poate da, deoarece, ca noi toţi, are şi dumnealui un superior, de la care trebuie să primească dispoziţii.

Domnul l’ent-colonel ne dă, plictisit, şi alte explicaţii,
ştiind, parcă, dinainte întrebările şi răspunsurile

Ne mai spune că s-a înfiinţat Serviciul Român de Informaţii, care are un purtător de cuvânt în relaţiile cu publicul. Să ne adresăm, deci, acestui purtător de cuvânt. Să mergem, dacă dorim, la Bucureşti. De fapt, adaugă, dosarele care ne interesează pe noi nu mai există (? !) pentru că ele au fost înaintate Procuraturii Militare, iar P.M. a sesizat tribunalele militare, iar cei la care se refereau dosarele au fost judecaţi. (Asta, fireşte, înainte de Revoluţie).

Dar pe noi, repetăm, NE INTERESEAZĂ ÎN PRIMUL RÂND ACELE DOSARE CARE AU FOST ÎNTOCMITE CETĂŢENILOR TIMIŞOAREI ÎN MOD ABUZIV, ÎN URMA DENUNŢURILOR ŞI A „ACTIVITĂŢII” INFORMATORILOR SECURITAŢII PLĂTIŢI SAU NEPLĂTIŢI. Este vorba de acei oameni care erau consideraţi, din punct de vedere politic, periculoşi pentru regimul ceauşist şi care n-au fost trimişi în judecată.

„Democraţia” din interogaţiile domnului V. Bot

În acest moment al discuţiei domnul locotenent-colonel Bot ne întreabă: „Spuneţi-mi, în ce democraţie din lume pot cetăţenii să se constituie în organizaţii care să ceară socoteală organelor de securitate ?...”.

Îi răspundem că în Germania dosare precum acelea pe care le căutăm noi au fost înmânate cetăţenilor, în urma demersurlior şi presiunilor făcute de organizaţiile cu caracter civic. Lucru care urmează să se facă (dacă nu cumva, între timp s-a şi făcut) şi în Cehoslovacia.

Domnul locotenent-colonel Bot crede că nu e bine să ne ghidăm după modele străine.

Noi credem că, uneori, este chiar foarte indicat să luăm exemplu de la alţii. Şi mai credem că orice acţiune cetăţenească benefică trebuie primită ca atare.

Spre finalul discuţiei, în curtea însorită şi curată a Poliţiei judeţene, interlocutorul nostru ne întreabă: de ce nu vrem noi timişorenii să ne aliniem cu ţara? De ce? Şi mai vine cu o altă întrebare: „Ştiţi ce se întâmplă cu maşinile cu număr de Timişoara care trec dincolo de Caransebeş? Ce se întâmplă cu oamenii?...”

Îi răspundem : „Noi vrem o democraţie reală, nu un surogat de democraţie şi nu vrem să dezbinăm ţara ! Asta (dezbinarea) o fac diversioniştii”. Care diversionişti ?

- Toţi cei care au „lucrat” şi până în 22 decembrie .

- Nu ştiu, eu am venit aici după două luni ….

Ne despărţim, în mod absolut urban, de domnul locotenent-colonel Bot Vasile, nu însă, înainte de a-i spune că indivizii care mai trag cu armele militare şi acum, sporadic, mai ales noaptea, sunt unii dintre acei indivizi, după părerea noastră, (nu şi a domniei sale!), care au tras şi în decembrie 1989 .

NOTĂ : Primii „huligani” care au avut cutezanţa nebunească de a intra (înaintea armatei) în sediul fostei Securităţi din Timişoara, o mână de oameni (nici 20 de inşi), în ziua de 22 decembrie 1989, la ora 14,30, au putut vedea ceea ce, probabil, persoanele care l-au informat pe domnul locotenent-colonel Bot, au numit „devastare” : în curte ardea un morman de hârtii disparate şi câteva dosare. Focul a fost pus chiar de cei ce lucraseră cu documentele respective – securiştii. Erau documente care îi periclitau pe fiecare în parte. În aproape toate birourile, coşurile de gunoi erau pline cu „piese de dosar” făcute mărunt-mărunt şi de benzi audio mototolite şi încurcate. Nimănui nu i-a venit, atunci, ideea de a le aduna, pentru a fi, eventual, restaurate. Focul din curte a fost stins de doi „huligani” şi un binevoitor subofiţer de miliţie. Nu ştim, încă, dacă din acel morman de hârtii au mai fost unele recuperate. Este sigur însă, că putem aduce la nevoie câţiva martori, şi civili, şi militari, care să confirme următorul fapt: sediul Securităţii nu a fost devastat de insurgenţii care au pătruns acolo.

Timişoara, nr. 46, 9 mai 1990

Au urmat alte trei contacte, cu comandantul Garnizoanei Timişoara – general Marin Ilie, cu Radu I. Motica – un rătăcit la comanda Poliţiei judeţene Timiş (perioada Lorin Fortuna – 26 dec. 1989-12 ian. 1990) şi cu general Ioan Dan, de la Procuratura Generală – şeful Direcţiei Procuraturilor Militare; toţi ni s-au părut instruiţi ”să ne îmbete cu apă rece totalitaristoidă” , ca, de altfel şi primul nostru interlocutor, lt.- col. Vasile Bot. (Coautorii textelor publicate în ziarul Timisoara privind cele patru contacte sunt: Iosif Costinaş, Dan Dăianu, Mihail Decean si Marin Olariu).

Acesta a fost un alt început al timişorenilor, promovat în mod organizat de către o asociaţie neguvernamentală, a societăţii civile, „Societatea Timişoara”. Un Consiliu Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securitaţii, instituit prin Legea nr.187/1999, funcţionează din luna mai 2000, chinuit, hodorogit, dar mai ales diversionist, cetăţenilor arătându-li-se din dosarele Securităţii numai ce are chef să le arate Serviciul Român de Informaţii – că aşa-i făcută legea ........


Mihail Decean	Mărturiile unui naiv ...

Dosarele de la securitate Primul contact
3 mai, ora 8. Ne întâlnim, 4 componenţi ai Grupului de acţiune directă al Forumului Cetăţenesc al Societăţii „Timişoara”, în faţa Poliţiei judeţene. Nu putem pătrunde înăuntru, pe nici una din cele două intrări, din pricina solicitanţilor de paşapoarte, buluciţi mai rău decât dacă s-ar da, pe gratis, paşapoarte confecţionate din foiţă de aur. Mergem la poarta (glisantă) pentru autovehicule şi salariaţi ai sus-numitei instituţii. Îl căutăm pe domnul locotenent-colonel Bot Vasile, şeful Serviciului Român de Informaţii Timiş. Le spunem subofiţerilor din ghereta de la poartă că nu pentru paşapoarte am venit. Suntem crezuţi şi, după câteva minute de aşteptare, unul dintre ei ne cheamă şi ni-l arată, în curte, pe domnul locotenent-colonel Bot, care este gata să se urce într-o „Dacie” şi să se deplaseze într-o direcţie, fireşte, necunoscută nouă. Nu apucă însă să urce – îl contactăm cu repeziciune, îi explicăm cine suntem şi ce dorim. Dorim dosarele pe care securitatea le-a întocmit, în decursul anilor, în mod abuziv, cetăţenilor din Timişoara. Nu pare surprins de cererea noastră. Ne spune : nu mai există asemenea dosare în actualul sediu al Poliţiei judeţene; o parte din ele au fost distruse de către cei care au devastat sediul (înţelegem că se referă la ziua de 22 decembrie 1989). Precizează : „Eu am venit aici după două luni” (de la Revoluţie); o parte se află la Garnizoana militară Timişoara; o parte au fost trimise la Bucureşti; ceea ce a mai rămas sunt nişte ciurucuri, zice , (cărora nu a reuşit să le facă, încă, o evidenţă, fiind ocupat cu alte probleme), aceste ciurucuri nu ni le poate da, deoarece, ca noi toţi, are şi dumnealui un superior, de la care trebuie să primească dispoziţii. Domnul l’ent-colonel ne dă, plictisit, şi alte explicaţii, ştiind, parcă, dinainte întrebările şi răspunsurile Ne mai spune că s-a înfiinţat Serviciul Român de Informaţii, care are un purtător de cuvânt în relaţiile cu publicul. Să ne adresăm, deci, acestui purtător de cuvânt. Să mergem, dacă dorim, la Bucureşti. De fapt, adaugă, dosarele care ne interesează pe noi nu mai există (? !) pentru că ele au fost înaintate Procuraturii Militare, iar P.M. a sesizat tribunalele militare, iar cei la care se refereau dosarele au fost judecaţi. (Asta, fireşte, înainte de Revoluţie). Dar pe noi, repetăm, NE INTERESEAZĂ ÎN PRIMUL RÂND ACELE DOSARE CARE AU FOST ÎNTOCMITE CETĂŢENILOR TIMIŞOAREI ÎN MOD ABUZIV, ÎN URMA DENUNŢURILOR ŞI A „ACTIVITĂŢII” INFORMATORILOR SECURITAŢII PLĂTIŢI SAU NEPLĂTIŢI. Este vorba de acei oameni care erau consideraţi, din punct de vedere politic, periculoşi pentru regimul ceauşist şi care n-au fost trimişi în judecată. *„Democraţia” din interogaţiile domnului V. Bot* În acest moment al discuţiei domnul locotenent-colonel Bot ne întreabă: „Spuneţi-mi, în ce democraţie din lume pot cetăţenii să se constituie în organizaţii care să ceară socoteală organelor de securitate ?...”. Îi răspundem că în Germania dosare precum acelea pe care le căutăm noi au fost înmânate cetăţenilor, în urma demersurlior şi presiunilor făcute de organizaţiile cu caracter civic. Lucru care urmează să se facă (dacă nu cumva, între timp s-a şi făcut) şi în Cehoslovacia. Domnul locotenent-colonel Bot crede că nu e bine să ne ghidăm după modele străine. Noi credem că, uneori, este chiar foarte indicat să luăm exemplu de la alţii. Şi mai credem că orice acţiune cetăţenească benefică trebuie primită ca atare. Spre finalul discuţiei, în curtea însorită şi curată a Poliţiei judeţene, interlocutorul nostru ne întreabă: de ce nu vrem noi timişorenii să ne aliniem cu ţara? De ce? Şi mai vine cu o altă întrebare: „Ştiţi ce se întâmplă cu maşinile cu număr de Timişoara care trec dincolo de Caransebeş? Ce se întâmplă cu oamenii?...” Îi răspundem : „Noi vrem o democraţie reală, nu un surogat de democraţie şi nu vrem să dezbinăm ţara ! Asta (dezbinarea) o fac diversioniştii”. Care diversionişti ? - Toţi cei care au „lucrat” şi până în 22 decembrie . - Nu ştiu, eu am venit aici după două luni …. Ne despărţim, în mod absolut urban, de domnul locotenent-colonel Bot Vasile, nu însă, înainte de a-i spune că indivizii care mai trag cu armele militare şi acum, sporadic, mai ales noaptea, sunt unii dintre acei indivizi, după părerea noastră, (nu şi a domniei sale!), care au tras şi în decembrie 1989 . NOTĂ : Primii „huligani” care au avut cutezanţa nebunească de a intra (înaintea armatei) în sediul fostei Securităţi din Timişoara, o mână de oameni (nici 20 de inşi), în ziua de 22 decembrie 1989, la ora 14,30, au putut vedea ceea ce, probabil, persoanele care l-au informat pe domnul locotenent-colonel Bot, au numit „devastare” : în curte ardea un morman de hârtii disparate şi câteva dosare. Focul a fost pus chiar de cei ce lucraseră cu documentele respective – securiştii. Erau documente care îi periclitau pe fiecare în parte. În aproape toate birourile, coşurile de gunoi erau pline cu „piese de dosar” făcute mărunt-mărunt şi de benzi audio mototolite şi încurcate. Nimănui nu i-a venit, atunci, ideea de a le aduna, pentru a fi, eventual, restaurate. Focul din curte a fost stins de doi „huligani” şi un binevoitor subofiţer de miliţie. Nu ştim, încă, dacă din acel morman de hârtii au mai fost unele recuperate. Este sigur însă, că putem aduce la nevoie câţiva martori, şi civili, şi militari, care să confirme următorul fapt: sediul Securităţii nu a fost devastat de insurgenţii care au pătruns acolo. Timişoara, nr. 46, 9 mai 1990 Au urmat alte trei contacte, cu comandantul Garnizoanei Timişoara – general Marin Ilie, cu Radu I. Motica – un rătăcit la comanda Poliţiei judeţene Timiş (perioada Lorin Fortuna – 26 dec. 1989-12 ian. 1990) şi cu general Ioan Dan, de la Procuratura Generală – şeful Direcţiei Procuraturilor Militare; toţi ni s-au părut instruiţi ”să ne îmbete cu apă rece totalitaristoidă” , ca, de altfel şi primul nostru interlocutor, lt.- col. Vasile Bot. (Coautorii textelor publicate în ziarul Timisoara privind cele patru contacte sunt: Iosif Costinaş, Dan Dăianu, Mihail Decean si Marin Olariu). Acesta a fost un alt început al timişorenilor, promovat în mod organizat de către o asociaţie neguvernamentală, a societăţii civile, „Societatea Timişoara”. Un Consiliu Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securitaţii, instituit prin Legea nr.187/1999, funcţionează din luna mai 2000, chinuit, hodorogit, dar mai ales diversionist, cetăţenilor arătându-li-se din dosarele Securităţii numai ce are chef să le arate Serviciul Român de Informaţii – că aşa-i făcută legea ........


© Mihail Decean 2004. Reproducerea conţinutului fără acordul autorului este interzisă.