Mă adresez dumneavoastră în calitatea (ce o am) de Luptător Pentru Victoria Revoluţiei
Române din Decembrie 1989, cu rugămintea de a Vă retrage candidatura pentru al treilea mandat la
Preşedinţia României, înainte de a se pronunţa Curtea Constituţională asupra contestaţiilor împotriva
acestei candidaturi.
Am convingerea că retrăgându-Vă candidatura NU Veţi întina idealurile Revoluţiei
Române din Decembrie 1989, că, ASTFEL, va fi netezită calea spre deplina Victorie a Revoluţiei
în litera şi spiritul PROCLAMAŢIEI DE LA TIMIŞOARA!
Timişoara, nr.212, 9 septembrie, 1996
Cel de-al treilea mandat, neconstituţional, îi expiră în acest an, 2004,
„eternului” Ion Iliescu ; bineînţeles că nu şi-a retras candidatura, dar pierzând alegerile prezidenţiale
din toamna anului 1996 şi socotind în continuare că 1 + 2 = 1, a candidat din nou la preşedinţialele din
2000, când din nou s-a făcut aceeaşi „adunare” a mandatelor iliesciene şi de către Curtea Constituţională,
cu o explicaţie care ţine de ştiinţificoidenia dreptului constituţional (ceva care nu există), ca să poată fi
încălcată Constituţia României în vigoare ; aşa, ilegal şi cu ajutorul iepurelui de fugă, Corneliu Vadim
Tudor, a obţinut al treilea mandat de preşedinte al României.
„Revoluţionarului” nostru preşedinte, şi tuturor celorlalţi - eiusdem farinae, le reamintesc
articolul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara – adevărata emanaţie a revoluţiei din 15 – 22 decembrie 1989 :
…….”, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi
consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor
ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi
suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea
naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară.
Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special,
care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele
României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid
nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională
până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii au
fost însă acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de
privilegiile materiale deosebite oferite acestora. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă
garanţiile morale pe care trebuie să le ofere un Preşedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei
funcţii, după modelul multor ţări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Preşedinte al României
ar putea candida şi personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice, fără o experienţă politică
deosebită.
Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani,
timp necesar întăririi instituţiilor democratice şi clarificării poziţiei ideologice a fiecăruia
dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoştinţă de cauză, cu cărţile
pe faţă.”
Ion Iliescu, ajutat de cei vizaţi de textul mai sus reprodus, au jucat mereu cu cărţi măsluite şi nu pe
faţă, cu performanţe care i-au determinat, pe unii dintre cei mai importanţi oameni politici şi diplomaţi
occidentali, să afirme în mass-media ultimilor doi ani că în România corupţia este generalizată,
monstruoasă şi endemică.