Reforma în Justiţie, criticată de responsabili/organisme europene şi americane, dar nu numai de acestea, pe drept cuvânt rămâne în continuare o fata morgana. Că în concepţia cârmuitorilor politici ai tranziţiei, celei de a treia puteri a statului – Puterii Judecătoreşti -, în sfârşit consacrată constituţional şi cea mai de temut dintre aceste puteri, fiindcă numai hotarârile ei sunt susceptibile de executare silită ( manu militari ), îi stă mai bine să fie o cenuşăreasă, cum mereu aşa a fost ş i este de vreo 55 de ani încoace.
Nimic nu-i înspăimântă pe membrii castei noastre politice conducătoare, poziţiile lor fiind parcă şi mai bine consolidate în urma criticilor sintetizate în expresiile devenite notorii, precum corupţie endemică, corupţie instituţionalizată şi monstruoasa corupţie din justiţie – “concepte” surori bune cu ceea ce exprimă sintagmele crimă organizată şi stat mafiot.
Firesc ar fi fost ca după plecarea ''Babei Cloanţa'' din fruntea Justiţiei Române, într-un mod dramatico-ridiculo-original, ''Făt-Frumosul''- înlocuitor să păşească hotărât în reformarea justiţiei. Acesta însă, l-am numit pe stimabilul domn ministru al justiţiei, Cristian Diaconescu, nici nu drege, nici nu strică nimic, ci urmează imboldul dat de purtătorul de cuvânt al partidului său (PSD) sub indiscreţia camerelor de luat vederi şi sunete ale televiziunii, exprimat prin cuvintele de comandă “Cristi stai acolo !”.
Şi asta fiind comanda, ministrul justiţiei stă, nefiind în stare să dispună nici măcar să se publice pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei toate cele trei proiecte de legi în forma predată pentru expertiză, în urmă cu circa o lună, Comisiei Europene. Este vorba de proiectele de legi fundamentale pentru reformarea justiţiei, ele privind organizarea instanţelor judecătoreşti, statutul magistraţilor, respectiv organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
După cum a declarat public noul ministru al justiţiei, la sfârşitul lunii aprilie, proiectele în discuţie se vor restitui cu expertiza făcută de experţii europeni şi urmează a fi supuse dezbaterii publice, apoi celei parlamentare, în aşa fel încât până la sfârşitul lunii iunie 2004 să devină legi.
În tot timpul cât au stat la Forul European aceste trei proiecte de legi lipseau şi încă lipsesc – tustrele împreună - nu numai de pe internet, ci şi de pe birourile judecătorilor; cestora însă li s-a tot cerut să facă propuneri de îmbunătăţire a proiectelor; ele necesită, desigur o concepţie reformistă unitară, dar nefiindu-le puse la dispoziţie toate trei împreună, propunerile nu se pot corobora şi astfel sunt neconcludente. Mai mult, lipsa de valoare a propunerilor rezidă şi în aceea că judecătorii nu au la dispoziţie nici o documentaţie; mă refer la o bibliografie şi la unele traduceri din reglementările legale comunitare în această materie, pentru ca prin comparaţie propunerile făcute să fie în concordanţă cu acquis-ul comunitar european (simplu şi de bun simţ, ca bună-ziua, dar de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere ?!).
Aşa încât o concluzie logică, dar nefirească se poate trage în sensul că numai de ochii lumii li se cere magistraţilor astfel de propuneri de lege ferenda (care să devină legi), Ministerul Justiţiei nefiind interesat de ele câtă vreme partidul de guvernământ este în tot şi în toate procedând ca un atoateştiutor-aranjor. Atunci, oare ce fel de reformă vrea să facă în Justiţie ?
Deocamdată, volens-nolens rămânem precum în singuraticul şi straniul vers eminescian: “Ca o spaimă împietrită, ca un vis încremenit“, cum în fapt este şi Reforma Justiţiei Române în prezent; oare ar putea fi altfel dacă este coordonată de un “superministru” ca Ioan Talpeş, faţă de care rămâi la fel de încremenit şi împietrit, aflând despre domnia sa “nişte formule eşapate contradictoriu”, “generate de o anumită incapacitate”, cum că a ameninţat parlamentarii când l-au audiat în procedura devenirii sale ca ministru de stat, că dormea în şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului când se discutau probleme ale Integrării Europene - de care răspunde şi că îşi scărpina dosul la Preşedinţie aşteptând să depună jurământul de ministru în faţa Preşedintelui României, Ion Iliescu, care l-a susţinut orwelian ?
Ei, şi acum, domnule fost preşedinte, Emil Constantinescu, puteţi spune, dar mai justificat şi mai răspicat, “mi-e scârbă !”.
Timişoara, 29 aprilie, 2004
*Articol nepublicat din motive nedependente de mine !