Ca și când ar fi fost păzită strașnic pe timpul nopții de 1 spre 2 septembrie, groapa comună a rămas intactă, am găsit-o așa cum a fost lăsată în seara precedentă. Nu am identificat niciun indiciu că ar fi fost păzită pe timpul nopții.

Și totuși, nu poate fi ignorată ideea că există o pază a anumitor lucruri și a anumitor ființe umane, ori a memoriei lor sau a tot ceea ce ne înconjoară, care nu poate fi sesizată sau cunoscută cu ajutorul simțurilor omenești, ci doar de Divinitate.

Mărioara, la vederea imaginii reale din groapa comună, a rămas înmărmurită pe marginea gropii, fiind necesar să i se aducă un scaun pliant de campanie, pe care a rămas așezată și aproape nemișcată până la terminarea exhumării.

Nu se putea face nimic până la sosirea procurorului militar, care era așteptat de Gheorghe Petrov după ora 9 a. m., dar procurorul șef militar de la Cluj, Viorel Siserman, s-a  lăsat așteptat circa o oră, la sosire făcându-și intrarea în peisaj  ,,ca un caporal-zmeu cu o falcă-n cer și una-n pământ", în ,,suita" lui aflându-se numeroși jandarmi și polițiști, dar și Marius Oprea.

Înainte de a-și face apariția magistratul procuror militar au sosit lângă poiana montană împânzită cu tulpini de zmeură, cu brazi falnici în jurul ei și o groapă comună conținând oseminte de eroi martiri, mai multe mașini cu reporteri din mass-media scrisă și audiovizuală, dotați cu aparate foto și de filmat etc., dar și un număr de aproximativ 20, 30 locuitori curioși ai comunei Bistra, și mai tineri, și mai vârstnici.

După aparențe se putea spune că urma o festivitate, însă această zi însorită și călduroasă a rămas în amintirea celor mai mulți dintre noi acolo prezenți o zi memorabilă foarte tristă, fiindu-ne dat să mai vedem încă o dată, după un sfert de veac de la căderea comunismului ceaușist, în ce stare se menține și cum se manifestă năravul totalitaristoid oficializat.

Erau așteptați și preoții pentru a oficia o slujbă religioasă la groapa comună. Petrov a luat legătura cu preoții din Bistra, cel greco-catolic și cel ortodox, ținând seama că osemintele dezgropate erau din trupurile a patru foști credincioși greco-catolici  și a unuia ortodox; Securitatea, meticuloasă cum era, nu a uitat să treacă în datele personale ale ,,bandiților" și cultul religios căruia îi aparțineau. După cum afirmă istoricul Liviu Pleșa:  În marea majoritate a cazurilor adeziunea lor la organizațiile de luptă armată contra regimului a fost cauzată de interzicerea Bisericii Greco-Catolice, peste 90% dintre aceste persoane (țărani, n.n.) aparținând acestui cult (Op. cit., p. 22-23).

Credincios creștin greco-catolic este și procurorul militar Viorel Siserman, am înțeles de la Gheorghe Petrov, care îmi spunea că "domnul procuror este prezent în fiecare duminică la slujba religioasă" de la Catedrala Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice din Cluj-Napoca.

Conștiincios și plin de solicitudine, tânărul preot greco-catolic, Cristian Ionette, de asemenea cantorul său, Demeter Alexandru, au răspuns prompt solicitării lui Gheorghe Petrov de a fi prezenți la locul gropii comune, pentru o slujbă religioasă, dedicată celor ale căror oseminte erau parțial deshumate.

Preotul ortodox din comuna Bistra, Floca Dorel, i-a comunicat lui Petrov că el nu poate răspunde solicitării de a face la groapa comună o slujbă religioasă împreună cu preotul greco-catolic, pentru că așa are ,,ordin" de la mai marii săi, interzicându-i-se să oficieze o astfel de slujbă alături de preotul greco-catolic. Altfel, dacă ar fi fost numai el, preotul ortodox, invitat, atunci, în lipsa unui preot greco-catolic, ar fi putut onora invitația și ar fi oficiat slujba.

Iată, deci, încă o dovadă a absurdității atitudinii oficiale a Bisericii Ortodoxe Române față de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, biserici surori și deopotrivă naționale, cu locul lor distinct și bine conturat în istoria națiunii române. Într-o lume în care ecumenismul își face tot mai mult loc, Biserica Ortodoxă Română, la începutul secolului XXI, prin înalții săi prelați rămâne ancorată într-o atât de anacronică mentalitate.

Părintele Ionette Cristian a fost ajutat să improvizeze lângă groapa comună, pe doi butuci din lemn de brad cele necesare oficierii slujbei religioase și era gata să o înceapă. Era imposibil, însă, ca slujba să înceapă, i-a spus Gheorghe Petrov preotului, fără acordul procurorului militar, Viorel Siserman, dar acesta întârzia să apară.

După o așteptare umilitoare atât pentru preot, cât și pentru toți ceilalți acolo prezenți, procurorul militar și-a făcut apariția ca o vijelie, însoțit de numeroși jandarmi și polițiști, care au făcut cordon în jurul gropii comune, din ordinul procurorului, îndepărtându-i la câțiva metri distanță pe toți cei care nu erau IICCMER-iști.

Creștinul procuror militar, la vederea locului improvizat în scopul ținerii slujbei religioase, cât mai ales a preotului și a ajutorului său, li s-a adresat acestora sever cu cuvintele: ,,locul preoților este în biserică, nu aici!"

Verișoara Mărioara a rămas pe scaunul de la marginea groapei comune, iar eu, din întâmplare, am rămas în afara cordonului făcut de jandarmi și polițiști.

Siserman Viorel continua nervos, pe un ton căprăresc de jalnică amintire, să se revolte din cauza prezenței acolo a atâtor jurnaliști și atâtor oameni curioși. Nu avea nicio jenă și habar n-avea de Comunicatul de presă al IICCMER, difuzat, prin mass-media scrisă și audiovizuală, cu câteva zile în urmă. Un tânăr ziarist, lângă care mă aflam, se arăta consternat de acest comportament al magistratului militar și a plecat, zicându-mi: ,,nu-l mai pot suporta pe ăsta, plec să nu-l mai aud și să nu-l mai văd!"       

M-am adresat procurorului din locul în care mă aflam, strigând în așa fel încât să mă audă: ,,domnule procuror ați venit la lucru gata făcut și acum faceți și instrucție militară cu noi!" A privit spre mine fără să-mi spună ceva, dar îl deranja tare prezența Mărioarei pe marginea gropii, așezată pe scaun și i-a cerut acesteia să plece de acolo. Mărioara a refuzat  și a angajat cu procurorul o discuție tăioasă, căruia i-a zis, între altele, că s-a săturat să i se tot spună de prea mulți ani încoace ce să facă, cerându-i s-o lase în pace, iar procurorul a cedat, nu însă fără să o jignească pe octogenara mea verișoară, afirmând în auzul tuturor celor din apropierea gropii comune: ,,săpăm aici după oase de partizani la cererea unei babe nebune!"

Mi s-a atras atenția de către Alin Stânea, probabil, nu-mi amintesc foarte bine, că preotul se află în mașina de teren cu care venise și că pleacă fără să fi făcut slujba. Am alergat la acea mașină, care se urnea din loc și practic am oprit-o din mers. L-am rugat pe preot să nu plece, să aștepte câteva minute, timp în care voi încerca să-l conving pe procuror să permită oficierea slujbei. Preotul a acceptat, însă nu fără a mă întreba mirat: ,,nu v-ați dat seama că nu aveți cu cine vorbi?!".

Nu am reușit să trec de cordonul jandarmilor și polițiștilor pentru a ajunge la procuror, care oameni ai ordinii publice, de prezența cărora nu era nicio nevoie în acel loc public, cu politețe m-au rugat să-i înțeleg că nu pot trece peste ordinul procurorului. L-am strigat pe Marius Oprea, aflat în interiorul cordonului, rugându-l să vină până la mine, ceea ce acesta a și făcut, spre plăcuta mea surprindere. Rugămintea pe care i-am adresat-o a fost aceea de a încerca să-l convingă pe procurorul militar, pentru a nu se face pe el și pe noi toți de râs, să-i permită preotului să facă slujba religioasă, înainte de a fi luate din groapa comună osemintele.

După o scurtă discuție cu procurorul, Marius Oprea  s-a întors la mine și mi-a spus că s-a rezolvat - ,,aveți noroc că sunt un bun negociator". Altora le zicea mai în glumă, mai în serios, nu se știe, că argumentul folosit ca să-l convingă pe procurorul militar a fost: ,,băi, te bag în Maica Precistă dacă nu-l lași pe preot să-și facă treaba!"

Preotul greco-catolic, Cristian Ionette și cantorul său, Demeter Alexandru, s-au întors cu cele necesare oficierii slujbei religioase, pe care au oficiat-o sub bruiajul procurorului militar, care, ca la o contramanifestație politică, întreținea cu voce ridicată o discuție banală cu cei aflați în jurul lui, în grup, în apropiere. Nu am fost singurul care a sesizat, a fost deranjat și care a luat vederi de la ,,contramanifestația" din timpul slujbei religioase, dirijată, conștient sau nu, de procurorul militar. Preotului i s-a interzis stropirea cu apă sfințită a osemintelor, pentru a nu le ,,deteriora", lucru curios și ciudat, fiindcă, așa cum spuneam, nu s-a făcut nimic pentru nedeteriorarea acelorași oseminte, în cazul în care ar fi plouat în noaptea precedentă. Probabil că în concepția unora apa sfințită, spre deosebire de apa de ploaie, macină oseminte...

Multe au fost relatările despre această deshumare în presa scrisă și audiovizuală, centrală și locală, dar niciun jurnalist nu a îndrăznit, nici chiar Lucia Hossu-Longin - ,,doamna Televiziunii Române", să scrie sau să spună ceva despre comportamentul plin de fatuitate al procurorului șef al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj-Napoca, Viorel Siserman, despre interdicția aberantă a Bisericii Ortodoxe Române impusă preotului Floca Dorel, cât și despre tăcerea de complice din presa scrisă a lui Marius Oprea - ,,vânătorul de securiști." Dar n-ar fi corect să-l uit nici pe Gheorghe Petrov, care, la mulți jurnaliști, deținând recordul (sau monopolul dat de IICCMER?) interviurilor pe această temă, a povestit despre  exhumarea aceasta al cărei organizator a fost; cum ar fi putut el, oare?, să spună ceva atât de neplăcut despre alții, în condițiile în care cu o zi în urmă mă apostrofa, vrând să mă facă să înțeleg cât de ignorant sunt, că nu pot  să deosebesc oasele de om de oasele de alte animale.

 Fiind epuizat repertoriul comportamental neobișnuit și neavenit al procurorului militar, a putut să înceapă desprinderea manuală de pe lespedea de pământ a osemintelor din groapa comună.

Medicii legiști erau sosiți la datorie, dr. Raluca Legian și dr. Ana-Maria Pura, cât și ofițerii criminaliști, Cristian Pietricele și Florin Artene, fiecare având partea sa distinctă de treabă la deshumare.

Cu hărnicie, profesionalism și (fără exagerare) dăruire, doamnele medici legiști au colaborat cu arheologii, nu mai puțin devotați meseriei lor, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Groza Horațiu și Gheorghe Petrov, și cu ofițerii criminaliști, pentru a duce la bun sfârșit o lucrare începută cu două zile în urmă. Au reușit în aproximativ patru ore de lucru neîntrerupt să identifice oasele aparținând celor cinci schelete. Cele cinci cranii și toate celelalte oseminte, bucată cu bucată, oscior cu oscior, au fost trecute dintr-o mână în alta, au fost studiate, li s-a indentificat denumirea anatomică și s-a stabilit cărui schelet aparțin, apoi au fost puse în ambalaje distincte pentru fiecare schelet, nu înainte, însă, de a fi fost menționate în scris de către Cristian Pietricele, cu fiecare amănunt anatomic, într-un registru special. Încetul cu încetul, groapa comună s-a golit de oseminte, dispărându-ne din fața ochilor imaginea tulburătoare a urmelor lăsate de o crimă odioasă.

Mustrările de conștiință se părea a-l fi pus nițel la încercare pe procurorul militar, dar nu atât de mult încât să le prezinte scuze celor pe care i-a jignit, el acceptând ca jurnaliștii să se apropie cât de mult era necesar de groapa comună, pentru a fotografia și filma ce se întâmplă. Am îndrăznit și eu și alții să ne apropiem foarte mult de locul acela. Cordonul de polițiști și jandarmi s-a destrămat pe nesimțite; acești militari, oameni fiind, au devenit și ei curioși să vadă cât mai de aproape cum se finalizează exhumarea.

Lucrările de deshumare s-au sfârșit într-o atmosferă calmă, spre seară, când razele soarelui, mult  mai puțin dogoritoare, luminau dinspre apus groapa comună a eroilor martiri, golită de osemintele lor.  Sacii din material plastic în care au fost puse le-au purtat la instituția unde medicii legiști din Alba-Iulia vor desăvârși examinarea lor, înainte de a fi reînhumate după datina străbună, într-un cimitir al eroilor.

,,Dragă Mihai, ăsta (procurorul militar, n.n.) s-a potolit, dar oamenii ca el nu-și cer scuze niciodată de la oamenii ca noi", au fost cuvintele ce mi le-a adresat Mărioara, în timp ce-l urmărea cu privirea pe magistratul militar al statului, care pleca. Mă privea cu o nesfârșită tristețe, întunecată la chip de durerea pe care o simțea și a insistat ca în groapa comună să fie puse cinci lumânări aprinse, un mic steguleț tricolor purtând Stema Regală a României, pregătite de ea din timp, și buchetul de flori albastre de munte, pe care le-am cules din apropiere împreună cu Liviu; apoi a vrut să coboare în groapă prin partea mai puțin adâncă a ei, ca să fie fotografiată în acel loc. Ținea morțiș să i se facă o fotografie pe locul unde a fost asasinat și au stat ascunse mișelește, timp de 66 ani, osemintele fratelui său și ale celorlalți patru camarazi ai lui. Am ajutat-o fără tragere de inimă să-i rămână vie o amintire tristă.

Nimic nu prevestea încă, în această zi,  schimbarea vremii, dar odată cu lăsarea întunericului s-au dezlănțuit cu furie stihiile naturii.