Mereu am ținut legătura cu Gheorghe Petrov, pe internet sau telefonic și ne-am și întâlnit de câteva ori, ultima oară chiar la data deshumării, ultimă întâlnire care dacă nu avea loc la acea dată, ar fi avut drept consecință, cu un foarte mare grad de probabilitate, o nouă și o nouă, și... amânare a exhumării, pentru o dată viitoare incertă. Chiar blândul domn Petrov mi-a spus, într-un târziu, la telefon sau printr-o scrisoare electronică, nu-mi amintesc sigur, cândva în noiembrie 2015, că dacă nu se schimba data exhumării la insistențele mele, această lucrare categoric nu ar mai fi putut avea loc în acest an, în primul rând datorită înrăutățirii vremii la munte, începând din noaptea de 2 septembrie.

Din discuțiile mai de pe urmă cu acesta a reieșit cu claritate că, indiferent că sunt sau nu sunt de acord cu deshumarea rudele în viață ale partizanilor, acțiunea de dezgropare poate avea loc oficial dacă așa hotărăsc autoritățile competente, având în vedere, mi-am zis, oficialitatea activității IICCMER, respectiv interesul general pe care îl promovează și îl valorifică această instituție a statului de drept, democratic.

Totuși, spunea Gheorghe Petrov, că ar fi mai bine să existe măcar o cerere scrisă din partea uneia dintre rudele   partizanilor, care să solicite exhumarea, adresată IICCMER, în sarcina sa căzând întocmirea tuturor formalităților necesare a fi încheiate în prealabil, în acest scop.

A putut fi identificat la Alba-Iulia un frate al partizanului Mitrofan Lucian, Mitrofan Mihai, despre care Petrov mi-a spus că refuză să se implice în vreun fel și că nu are rost să-mi pierd timpul cu el, adică să nu îl caut personal, cum intenționam, și să încerc să-l conving să ajute la deshumarea fratelui său.

Aveam să aflu, ceea ce mi-a confirmat și Petrov, că și acestei familii alba-iuliene i s-a atras atenția asupra unor cheltuieli cu dezgroparea și reîngroparea lui Lucian Mitrofan, al căror cuantum nu putea fi prestabilit, reacția acestui frate al acestui partizan-erou martir, cât și a fiicei sale, fiind de indiferență față de ce se va întâmpla cu resturile pământești, deja găsite, ale fratelui și unchiului victimă a comunismului. Această indiferență poate să nu fie una reală, ci mascată de frica pe care și acum astfel de oameni o au, ca o fantomă securistă care-i  bântuie mereu.

Știam că nici Mărioara nu este de acord cu deshumarea, dar am aflat că s-a mai răzgândit odată, nu știu dacă în urma unei discuții cu Gheorghe Petrov, cert fiind însă că verișoara mea a semnat o cerere pentru exhumarea fratelui său, adresată IICCMER, pe care i-a redactat-o coordonatorul acestor activități. Aflarea acestei vești avea să fie o surpriză plăcută pentru mine. Am recâștigat pe cea mai importantă aliată a demersurilor mele.