N-am putut rezista îndemnului lăuntric de a face ceva, orice, pentru găsirea rămășițelor pământești ale vărului partizan, dar și pentru a salva memoria familiei de prigoana îndoielii și a deznădejdii că nu a fost înmormântat creștinește, după datina străbună. Sora lui, Mărioara, cu care am avut mereu discuții de acest  fel, m-a convins că nu va putea trece liniștită în viața de după moarte dacă în timpul vieții sale fratele ei nu va fi deshumat și reînhumat după datina creștină, ba mai mult, m-a făcut să înțeleg și să o cred că dacă eu nu o ajut în această privință, nu o va ajuta nimeni.

Am acceptat fără șovăială să fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru a deveni realitate o atât de firească și legitimă dorință a verișoarei mele, dorința ei devenind însăși propria mea dorință. Nu știu dacă nu cumva Mărioara exagerează puțin când afirmă în cartea sa (p.94), în privința fratelui său, Petru, că fără ajutorul meu nu ar fi putut găsi modalitatea de a merge până la capăt; a merge până la capăt, la momentul apariției cărții ei, se referă la vizitarea împreună cu mine a locului de pe muntele unde se presupunea că se găsește groapa comună, în care a fost aruncat fratele său, după ce a fost ucis, împreună cu ceilalți patru camarazi ai lui.

Pot să cred, însă, față de cele întâmplate și observate personal, că chiar dacă fără ajutorul meu groapa comună ar fi fost găsită de către specialiștii de la IICCMER, conținutul gropii ar fi fost distrus. În timp ce ei lucrau de câteva ore în șir cu un utilaj greu, cu dublă funcție de excavator și buldozer, de dimineața până după ora 13 a zilei de 31 august 2015, excavând și nivelând inutil un volum mare de pământ, mi-a fost  dat să întrerup aceste lucrări care distrugeau tot ce întâlneau în cale, când, printr-o fericită întâmplare am identificat exact groapa în care se aflau scheletele celor cinci partizani. La circa 10 metri lateral de locul excavat și nivelat. Deasupra locului gropii comune se putea ajunge, fără îndoială, cu excavarea și nivelarea pământului dacă se păstra același ritm și tehnică de lucru, într-un interval de timp de aproximativ două ore. Coordonatorul și inițiatorul lucrării de excavare-nivelare, arheolog de profesie, Gheorghe Petrov, s-a exprimat inițial că am  scos cu hârlețul din groapă oase de animal și nu de om, deși este incredibil ca el să fi putut confunda maxilarul superior de om, dislocat cu hârlețul din craniu și scos la vedere, cu unul de animal, asta trezindu-mi bănuiala că nu se dorea oficial să se găsească groapa comună, ori dacă este găsită să-i fie distrus conținutul, în scopul de a nu mai putea fi identificat niciun partizan și nici numărul lor, ceea ce, dacă este adevărat, desigur nu a hotărât acest domn, calitatea lui fiind aceea de executant. Cum am reușit această performanță, uimitoare și teribil de emoționantă pentru întâmplătorul arheolog amator care am devenit în acea zi, voi încerca să explic în rândurile care urmează, cu speranța că nu-mi va fi prea greu să mă pot face înțeles.