Odată îndeplinite toate formalitățile, urma să se stabilească data deshumării. Încă din primele zile ale lunii iunie 2015 am comunicat pe internet cu Gheorghe Petrov, în legătură cu această dată, la care urma să fiu și eu prezent, la fața locului, împreună cu cel puțin alte două persoane apte să facă eforturi fizice, ținând de săpăturile arheologice manuale necesare etc.

Problema acestor ajutoare era deja rezolvată, oferindu-se voluntar să participe mihălțenii: tatăl și fiul,- Petru (Petrică senior, tatăl preotului Petrică junior) și Alin Stânea, rude cu mine din partea mamei, acesta din urmă oferindu-și ajutorul și cu mașina sa de teren, cât și Liviu Mihai Decean, strănepotul meu de frate.

L-am rugat pe Gheorghe Petrov să rețină  că voi lipsi din țară între 4 și 11 septembrie și să aibă grijă ca data exhumării să nu fie stabilită în acest interval de timp. Acesta, după un timp, avea să-mi comunice sec, însă, că nu a putut stabili ca în luna august să se facă deshumarea și că data începerii lucrărilor a fost "bătută în cuie la 7 septembrie 2015".

Nedumerirea și supărarea mea nu au fost deloc neînsemnate, m-au marcat serios și nu mai vreau să spun și cât de neplăcut. Am început ,,asaltul" asupra lui Petrov, pentru a schimba data stabilită, ca să pot participa și eu la deshumare, așa cum ne înțelesesem. ,,Asta n-o mai pot eu schimba, domnu' Decean dragă, că nu eu am stabilit-o", mi-a spus. Am profitat de prezența sa în Timișoara în luna lui cuptor, la o comemorare a altor eroi martiri-partizani din Banat, prilej cu care am insistat asupra schimbării datei de 7 septembrie, Viorel Marineasa fiind de față, însă fără succes. Am avut grijă să-i reamintesc despre cartea ce va fi scrisă și care se va ocupa și de această exhumare. Mi-a dat numărul de telefon al șefului său, Cosmin Budeancă, și a insistat să-l sun în prezența sa, în așa fel încât să poată auzi ceea ce vorbesc eu cu al său șef; această cerință a lui Petrov mi s-a părut de foarte prost gust și mi-a stârnit suspiciuni privind onestitatea lui ca persoană care deține o funcție publică. Mi s-a mai confirmat o dată, ceea ce de fapt știam, că bunul simț al unei persoane nu o însoțește mereu, el stând ascuns uneori, nu se știe când, de ce și unde anume...

De Cosmin Budeancă auzeam pentru prima oară, nu-l cunoșteam, deci, iar să vreau să vorbesc cu el la telefon și a-l ruga să schimbe data deshumării nu-mi pica bine chiar deloc. Eram sigur că într-o astfel de discuție telefonică aș fi lăsat impresia unui caraghios, pentru că nu puteam invoca un motiv credibil, care să justifice solicitarea de schimbare a datei. Motivul real a fost acela că, pentru perioada 4 - 11 septembrie, contractasem cu o firmă de turism un sejur împreună cu familia, în străinătate, încă din luna aprilie.

M-am despărțit de Gheorghe Petrov la Timișoara, fără a ne strânge mâna și a ne lua rămas bun. Mă consolasem cu gândul că nu voi participa la deshumare, dar în același timp mă bătea și alt gând, acela de a renunța personal la sejur.

Nu au trecut puține zile de la despărțirea neprietenoasă de Petrov, până când acesta, spre sfârșitul lunii august, m-a anunțat prin telefon că a reușit, totuși, să schimbe data începerii lucrărilor de exhumare. Urma să ne întâlnim la Bistra, la o pensiune, aceea la care ne-am și cazat apoi, în seara zilei de 30 august, în așa fel încât să începem treaba ce o aveam de făcut, cu o zi mai târziu, la 31 august, așa cum se anunța și în Comunicatul de presă al IICCMER, difuzat în presa scrisă și audiovizuală.

Această veste a schimbării datei i-am comunicat-o și lui Viorel Marineasa, invitându-l să mă însoțească la Bistra. Viorel a rămas surprins de schimbarea datei, știind cât de categoric a fost Petrov când ne spunea că nu mai poate fi schimbată, exprimându-și regretul că nu mă poate însoți, datorită unui program deja stabilit și la care nu putea să renunțe. Mai apoi am căzut de acord cu Viorel că această carte va avea un singur autor, la inițiativa lui, fiind fără îndoială în asentimentul său și  Mihai Crîznic, renunțarea lor de a fi coautori fiind datorată unei mai vechi prietenii între Viorel și Marius Oprea, pe care eu îl critic usturător în această carte, dar și intrigii de familie amestecate în această scriere, de care ei sunt total străini.