În anii imediat următori celui de-Al Doilea Război Mondial, după instaurarea ,,puterii populare" în România, de tip totalitar comunist-sovietic și pentru consolidarea ei, cum bine se știe, oponenții noului regim politic-criminal au fost vânați, împușcați și expuși vederii trecătorilor la margine de drum, atârnând de cadavrele lor bilete cu inscripția criminală ,,cine face ca ei, ca ei să pățească", sau arestați, torturați în beciurile Securității, ori în închisori și uciși sau lăsați să moară de frig și foame, aruncați apoi în gropi comune, cu o lașitate înspăimântătoare, greu de imaginat, indiferent căreia dintre categoriile sociale îi aparțineau aceste victime.

Procesele în care unii dintre oponenții noului regim au fost judecați și condamnați, mulți dintre ei la moarte, au fost înscenări judiciare de tip totalitar comunist-criminal, care rămân în analele negre ale Justiției Române o anomalie istorică atât de rușinoasă, încât este greu de spus dacă o vor putea șterge din memoria istoriei toate veacurile câte vor mai trece peste țară.

Unii oponenți ai regimului totalitar comunist instaurat la conducerea țării au fost uciși în urma unor condamnări la moarte, după judecăți sumare înscenate, dar alții, cei mai mulți, au fost împușcați fără nicio judecată prealabilă și aruncați în gropi comune ascunse; prin păduri sau alte locuri greu sau imposibil de găsit, ceea ce arată o dimensiune inumană monstruoasă a acestor crime, care întrunesc toate elementele constitutive  ale unui genocid continuat, comis de autoritățile române comunisto-sovietice împotriva propriului popor.

Între cei care s-au opus comunismului românesc cu arma în mână, în anii care au urmat imediat după instaurarea în România a regimului de tip totalitar comunisto-sovietic, sunt eroii neamului numiți partizani, care au format diferite grupuri de rezistență armată, retrăgându-se începând cu anul 1948 în munții patriei, unde unele dintre aceste grupuri au rezistat până în anul 1958.

O cercetare inspirată din dosarele CNSAS (Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității) asupra formării și rezistenței acestor grupuri aparține merituosului autor Constantin Vasilescu, expusă în cartea sa intitulată Rezistența Armată Anticomunistă (Editura Predania, București, 2013), -  un proiect pilot, după spusele autorului, a cărui receptare de către public ne va convinge de oportunitatea continuării ulterioare (p. 4).

Grupurile de rezistență armată anticomunistă, localitățile și perioadele în care acestea au fost active, se arată în această lucrare, sunt următoarele șase:

Grupul Arsenescu, - lider Gheorghe Arsenescu, în Dragoslavele, Stoenești, Cetățeni (județul Argeș), Munții Leaota, mai 1948 - octombrie 1949;

Grupul Teodor Șușman, - lider, în Răchițele (județul Cluj), Munții Apuseni, august 1948 - februarie 1958;

Grupul Leon Șușman, - lider, în Poșaga, Unirea, Mirăslău (județul Alba), Podeni și Beliș (județul Cluj), Munții Apuseni, mai 1948 - iulie 1957;

Grupul Ion Gavrilă (Carpatin Făgărășan), - lider Ion Gavrilă ,,Ogoranu", în Cincu, Drăguș, Hârseni, Lisa, Mândra, Părău, Șercaia, Șinca, Sâmbăta de Sus, Șoarș, Ucea, Viștea, Voila, Recea (Județul Brașov), Cârța, Cârțișoara, Arpașu de Jos (județul Sibiu), Munții Făgăraș, versantul de Nord, mai 1950 - august 1955;

Grupul Dabija, - lider Nicolae Dabija, în Bistra, Întregalde, Galda de Jos (județul Alba), Munții Apuseni, mai 1948 - martie 1949;

Grupul Toma Arnăuțoiu (Haiducii Muscelului), - lider împreună cu Gheorghe Arsenescu, în Nucșoara, Corbi, Brăduleț (județul Argeș), Munții Făgăraș, versantul de Sud, martie 1949 - iulie 1958.

Ignorarea (desigur, vremelnică) de către acest autor a existenței altor grupuri  de rezistență armată anticomunistă, cum ar fi cele din Banat și Bucovina, este justificată de explicația pe care o dă în lucrarea sa, la pagina 6, din care citez: Alegerea celor șase grupuri prezentate în album nu s-a făcut neapărat în funcție de importanța lor, ci în funcție de resursele documentare pe care le-am avut la dispoziție. Ne dorim ca acest proiect să se dezvolte în timp printr-un produs care să cuprindă istoria în imagini a unui număr cât mai mare de grupuri de rezistență armată. Reușita va depinde de resursele documentare pe care le vom identifica în arhiva CNSAS, dar și în inevitabila doză de imprevizibil pe care ne-o oferă viitorul.

Istoricul Liviu Pleșa arată următoarele cu privire la numărul acestor grupuri: Conform unui raport al Serviciului ,,C'' (al Securității, n.n.), în anul 1949 au fost descoperite 200 grupuri de rezistență și au fost arestați 5.288 de membri și susținători ai acestora, dintr-un total de 8.539 arestați pe țară (Liviu Pleșa, Organizația de rezistență condusă de maiorul Nicolae Dabija: 1948-1949, Editura CNSAS, București, 2009, p. 36).

Un alt respectabil autor, Marius Oprea, preocupat profesional ca istoric și cu onorabila funcție de șef de Birou  Investigații Speciale din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), institut care funcționează încă de la înființare (2005) în subordinea directă a prim-ministrului, arată că Grupul Dabija a fost cel mai important grup de rezistență armată anticomunistă din România, constituit în inima Apusenilor de către un fost maior din armata regală, Nicolae Dabija (Morții din magazia istoriei, articol în revista Observator Cultural, nr. 532, 17-23 septembrie 2015, p. 14). Această părere este susținută și de către IICCMER. Deși acest grup a rezistat cel mai puțin în timp, ceea ce semnifică importanța lui poate fi și numărul mare de securiști și graba cu care Securitatea comunistă a împresurat și dizolvat prin forță armată grupul, - la 4 martie 1949, pe atunci încă în curs de organizare, pentru ca intenția maiorului Nicolae Dabija de a reuni sub conducerea sa toate grupurile de rezistență armată anticomunistă din Munții Apuseni să nu se poată realiza (această intenție a maiorului Dabija a remarcat-o Liviu Pleșa, în op. cit., p. 31-32).

Unul dintre membrii Grupului de rezistență armată anticomunistă condus de maiorul Nicolae Dabija avea să fie și Petru Decean, cu care am fost văr din frați.

Istoricul Marius Oprea, cunoscut pentru cărțile sale având ca temă istoria noastră recentă, datorită cărora a fost/(s-a?) poreclit ,,Vânătorul de securiști", nu este ușor de contrazis, fiind nevoie de unelte de lucru solide pentru a o face, ceea ce nu mi-am propus, desigur, să fac, astfel de unelte lipsindu-mi, ba chiar nu am de gând să le procur, știind că este prea târziu să mai pot purcede la așa ceva, atât datorită vârstei, cât și stării sănătății.

Convins fiind că depășirea propriilor limite de cunoaștere într-un domeniu pe care nu-l stăpânești câtuși de puțin te face ridicol, mă voi mărgini să spun adevărul pe care l-am trăit, cu toată sinceritatea de care sunt în stare, lipsit de ură și părtinire, nu fără ironie, însă, cu speranța că voi reuși să mă detașez cât de mult pot de subiectivismul caracteristic omului.

Mă îndeamnă să spun lucrurilor pe nume necesitatea ca publicul să știe adevărul și în împrejurări de felul celor pe care le voi descrie, dar și  memoria familiei Decean Florian din Mihalț (județul Alba), frate mai mare cu părintele meu, Decean Mihailă și  a familiei surorii lor mai mari, Virginia Ordean, născută Decean, care au avut de suferit, ca, de altfel, mult prea multe alte familii de români, toată viața lor trăită după ce a fost instalat comunismul în România, - tip de totalitarism feroce și criminal, care a pustiit atâtea țări și popoare.

Suferințele acestor familii cunoscute de mine și cu care mă înrudesc au fost provocate de represiunea sălbatecă și criminală asupra fiului unchiului Florian, Decean Petru, asupra fiului mătușei Virginia, Ordean Simion și asupra  lui unchiu' Florian însuși;

Petru Decean, la vârsta de 22 ani a fost ucis prin împușcare, împreună cu alți 4 camarazi ai săi, - Cigmăian Ioan, Maier Ida Elena, Maier Iosif și Mitrofan Lucian, -  apoi au fost aruncați unul peste altul, formându-se o grămadă de cadavre, într-o groapă comună, după ce numeroșii (circa 80 la număr, după datele măsluite ale Securității, aflate în dosarele CNSAS, în realitate și mai mulți, desigur) securiști zeloși înarmați ca pentru război au încercuit locul căutat și găsit cu ajutorul trădătorilor, dezlănțuind apoi asupra celor 25 de partizani, aflați atunci în tabără, atacul armat având caracteristicile unui adevărat asediu de război. Încleștarea, lupta armată dintre securiști și partizani a durat ,,o oră și jumătate", cum reiese din probele măsluite ale acelorași dosare formate și judecate sub supravegherea Securității, agresorii folosind un adevărat arsenal al armamentului de infanterie.  S-a întâmplat la 4 martie 1949, dis-de-dimineață, ca gloanțele să le curme viețile acestor cinci partizani din Grupul Dabija, pe Muntele Mare, la locul numit Groși, din Munții Apuseni, comuna Bistra, județul Alba;

tatăl lui Petru Decean, Decean Florian, după uciderea fiului său, a fost arestat  și condamnat la 3 ani temniță grea, pentru crima de uneltire contra  ordinii sociale, în realitate, însă, doar pentru a fi fost tatăl fiului său,

iar Ordean Simion, vărul primar (după mamă) al lui Petru, ca și al meu de altfel, a fost și el condamnat la 5 ani muncă silnică, pentru aceeași infracțiune de uneltire împotriva unor rânduieli sociale în curs de instalare și consolidare, pe temeliile scăldate de sângele martirilor neamului românesc;

mama lui Petru Decean, Maria Decean, a fost ținută în arestul Securității din Alba-Iulia timp de o lună de zile, fără mandat de arestare, batjocorită și torturată, încât de teamă să nu moară în arest, securiștii au dus-o și au abandonat-o pe o stradă în Alba-Iulia, noaptea în frig;

pe sora mai mică a lui Decean Petru,  Decean Maria, azi octogenară (86 ani), pe atunci o domnișoară de o rară frumusețe, liceană în vârstă de 17 ani, securiștii au batjocorit-o în beciurile Securității din Alba-Iulia, au torturat-o și au violat-o până la leșin, eliberând-o apoi și urmărind-o informativ întreaga ei viață, fiind marcată psihic definitiv de consecințele batjocurii, torturii și violului la care a fost supusă, și aceasta numai pentru ,,vina" de a fi fost sora unui partizan (,,bandit", în exprimarea securistă).

Nu îmi propun în rândurile care urmează, nici pe departe (nu am competența, cum spuneam), o analiză a unui fenomen istoric, nu pe atât de controversat, cât pe atât de necesar a fi dezvăluit în toată urâțenia lui înfiorătoare, într-o lucrare sintetică de istorie recentă, pentru a nu se mai repeta vreodată aceste orori în istoria acestei țări, - o sarcină grea, de a dovedi științific existența unei veritabile rezistențe anticomuniste, sub diferitele ei forme, în România anilor totalitarismului comunist, revenindu-le istoricilor, care nu se grăbesc să o ducă la bun sfârșit, nici după un sfert de veac de la căderea comunismului -, ci încerc doar, cu uneltele modeste care-mi stau la îndemână, să relatez împrejurările, neajunsurile și ciudățeniile deshumării unor partizani-eroi-martiri ai neamului românesc, la sfârșit de august și început de septembrie din Anul Domnului 2015.